Naționale

CCR limitează atribuțiile procurorului-șef DIICOT în relația cu poliția judiciară

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că procurorul-șef al DIICOT nu mai poate retrage avizul conform al unui ofițer sau agent de poliție judiciară printr-un act unilateral, fără respectarea procedurilor prevăzute de legea specială. Hotărârea vine în urma admiterii, cu unanimitate de voturi, a unei excepții de neconstituționalitate privind funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit Mediafax.

CITEȘTE ȘI:  România unită pe hârtie, dezbinată în suflet: testamentul lui Iuliu Maniu

Judecătorii constituționali au stabilit că dispozițiile din OUG nr. 78/2016 sunt conforme cu Constituția doar în măsura în care retragerea avizului procurorului-șef se face cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Astfel, încetarea activității unui polițist judiciar în cadrul DIICOT nu mai poate avea loc automat, exclusiv pe baza deciziei conducerii direcției.

CCR a reținut că reglementarea anterioară nu oferea un cadru clar, previzibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile și procedura de eliberare din funcție a polițiștilor judiciari detașați la DIICOT, ceea ce contravine principiului legalității consacrat de Constituție. Statutul polițistului, inclusiv promovarea sau retragerea din funcții cu atribuții de cercetare penală, trebuie să respecte exigențe constituționale ferme.

În motivarea soluției, Curtea a subliniat că numirea sau eliberarea din funcția de organ de cercetare al poliției judiciare presupune modificări semnificative ale raportului de serviciu, inclusiv în ceea ce privește subordonarea față de procuror și regimul salarial. Prin urmare, aceste decizii nu pot fi lăsate la discreția unei singure autorități.

CITEȘTE ȘI: Sub steaua lui Eminescu: omagiu etern culturii române

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie, urmând să producă efecte după publicarea motivării în Monitorul Oficial al României.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button