Incident diplomatic la Davos: Christine Lagarde a părăsit sala după discursul anti-Europa al secretarului american al Comerțului

Un dineu organizat în marja Forumului Economic Mondial s-a transformat într-un moment tensionat, după ce secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a susținut un discurs dur la adresa Europei. Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părăsit sala în timpul intervenției, iar oficialul american a fost huiduit de o parte a audienței, potrivit informațiilor obținute de Reuters și Financial Times.
CITEȘTE ȘI: Sărutul morții sau îmbrățișarea frățească? O analiză rece a Unirii într-o lume aflată pe un butoi de pulbere
Surse citate de Reuters afirmă că incidentul a avut loc marți seara, în cadrul unei cine găzduite de Larry Fink, CEO BlackRock și copreședinte al Forumului Economic Mondial. Evenimentul era destinat membrilor de rang înalt ai Forumului, șefi de stat, lideri politici și executivi de top, numărul invitaților ridicându-se la câteva sute.
Discurs provocator și reacții imediate
Christine Lagarde ar fi ieșit din sală în momentul în care Lutnick critica în termeni duri Europa, discursul său fiind întâmpinat cu huiduieli. Atmosfera s-a deteriorat rapid, în ciuda încercărilor lui Larry Fink de a calma audiența.
În urma reacțiilor negative, dineul a fost încheiat înainte de servirea desertului, pe fondul plecării mai multor invitați, au declarat surse apropiate evenimentului.
Banca Centrală Europeană a refuzat să comenteze oficial situația, iar Departamentul Comerțului al SUA și Forumul Economic Mondial nu au oferit, inițial, un punct de vedere pentru Reuters.
Declarații controversate despre energie și Europa
Potrivit participanților, Howard Lutnick a făcut remarci disprețuitoare la adresa Europei și a susținut că lumea ar trebui să se concentreze pe cărbune, în detrimentul energiilor regenerabile. Declarațiile vin în contextul unei relații deja tensionate între Statele Unite și Uniunea Europeană, pe fondul amenințărilor administrației Trump privind impunerea de noi tarife și disputa legată de Groenlanda.
Cu doar câteva ore înainte, Lutnick publicase un editorial în Financial Times, în care afirma:
„Nu venim la Davos pentru a menține statu-quo-ul. Odată cu președintele Trump, capitalismul are un nou șerif în oraș.”
Al Gore, printre cei care au huiduit
Printre cei care și-au exprimat public nemulțumirea s-a aflat și Al Gore, fost vicepreședinte al SUA, potrivit mai multor directori executivi prezenți. Departamentul Comerțului a minimalizat incidentul, susținând că „o singură persoană a huiduit”, referindu-se la Gore.
Fostul vicepreședinte a confirmat reacția sa, precizând că nu a întrerupt discursul, dar că a reacționat la final:
„Nu este un secret că consider politica energetică a acestei administrații aberantă. Am reacționat așa cum am simțit, la fel ca și alții.”
CITEȘTE ȘI: Sub steaua lui Eminescu: omagiu etern culturii române
Ironia temei Davos 2026
Incidentul este cu atât mai notabil cu cât ediția din acest an a Forumului Economic Mondial are ca temă „Spiritul dialogului”, în contrast evident cu schimburile tensionate și reacțiile dure din timpul cinei.









