Cazul crimei din Timiș capătă o nouă dimensiune: DIICOT investighează consumul de droguri în rândul minorilor

Ancheta privind uciderea unui adolescent din județul Timiș a fost extinsă, după ce au apărut indicii că unul dintre copiii implicați ar fi consumat substanțe psihoactive. Procurorii DIICOT au anunțat deschiderea unui dosar penal separat pentru fapte legate de trafic și deținere de droguri de risc, în urma unor rezultate medicale relevante. Mediafax
CITEȘTE ȘI: Sărutul morții sau îmbrățișarea frățească? O analiză rece a Unirii într-o lume aflată pe un butoi de pulbere
Potrivit informațiilor oficiale, dosarul a fost înregistrat la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara și vizează cercetări efectuate in rem pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept. Decizia a fost luată după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a transmis concluzii preliminare din ancheta principală privind omorul.
Investigația DIICOT a fost declanșată în urma rezultatului unui test efectuat în cadrul examinării medicale a copilului de 13 ani, în grădina căruia a fost descoperit cadavrul adolescentului de 15 ani, Mario. Datele au indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive în organismul minorului suspect.
Cercetările sunt desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, autoritățile încercând să stabilească proveniența substanțelor și eventuale legături cu alte persoane implicate în distribuție.
Din datele strânse până în prezent de procurorii criminaliști reiese că fapta a fost comisă luni seara, în jurul orei 21:30, într-un imobil din localitatea Cenei. Doi minori, ambii în vârstă de 13 ani, ar fi pus în aplicare un plan stabilit cu aproximativ o lună înainte, ucigând victima prin lovituri repetate cu o toporișcă și un cuțit.
CITEȘTE ȘI: Pogromul de la București: o lecție îngrozitoare în istoria României
Ulterior, un al treilea minor s-ar fi alăturat celor doi, iar împreună ar fi incendiat trupul victimei și l-ar fi îngropat în spatele grădinii pentru a ascunde urmele crimei. Anchetatorii susțin că toți cei trei copii au avut un rol activ în profanarea cadavrului și în încercarea de a îngreuna ancheta penală.









