Sorana Cîrstea, triumf spectaculos la Cluj: titlu WTA și o victorie de referință în fața Emmei Răducanu

Sorana Cîrstea a cucerit trofeul turneului Transylvania Open (WTA 250), disputat la BTarena din Cluj-Napoca, după o finală dominată categoric în fața britanicei Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2. Competiția, dotată cu premii totale de 283.347 de dolari, a fost una specială pentru jucătoarea română, care și-a trecut în palmares al patrulea titlu WTA din carieră, potrivit Mediafax.
CITEȘTE ȘI: Revolta de la Miercurea-Ciuc și prăbușirea mitului UDMR
Finala s-a încheiat în doar 63 de minute, Sorana Cîrstea reușind o prestație aproape perfectă împotriva favoritei principale. Publicul din Cluj-Napoca a fost martorul unui meci spectaculos, în care românca a controlat ritmul de la primul până la ultimul punct, obținând o victorie clară și meritată.
La festivitatea de premiere, Sorana a avut un discurs emoționant, mulțumind în mod special Simonei Halep, familiei și fanilor prezenți în tribune. Sportiva a mărturisit că această săptămână a fost una dintre cele mai frumoase din întreaga sa carieră și a anunțat că se află în ultimul an ca jucătoare profesionistă, urmând să se retragă peste opt luni, însă cu sentimentul împlinirii.
Prin acest succes, Sorana Cîrstea a devenit prima jucătoare română care câștigă titlul la Transylvania Open, un moment de referință pentru tenisul autohton. Parcursul său a fost impecabil, fără set pierdut, trecând succesiv de Kamlila Rahimova, Tamara Zidansek, Anastasia Potapova și Daria Snigur, înaintea finalei.
Titlul de la Cluj reprezintă al patrulea trofeu WTA din cariera Soranei, după succesele de la Tașkent (2008), Istanbul (2021) și Cleveland (2025). În urma acestei victorii, sportiva a fost recompensată cu 37.390 de dolari și 250 de puncte WTA, consolidându-și poziția în clasamentul mondial.
De cealaltă parte, Emma Răducanu rămâne cu un singur titlu major în carieră, cel obținut la US Open în 2021, finala de la Cluj fiind a doua din palmaresul său la nivel WTA.









