Există o tăcere grea care se lasă peste România. Nu este tăcerea liniștii, ci tăcerea epuizării. Noi, cei de rând, care muncim corect, care plătim taxele la timp și care încă mai avem naivitatea să credem în ”țara lucrului bine făcut”, am obosit. Am obosit să explicăm evidența unor oameni care refuză să vadă. Am obosit să blocăm ”hauriști” și ”georgiști” pe rețelele sociale, să înghițim jigniri și blesteme doar pentru că îndrăznim să articulăm o alternativă rațională. Am obosit să sperăm că ”data viitoare va fi mai bine”, doar pentru ca ”data viitoare” să fie confiscată de aceleași jocuri de culise.

Și totuși, paradoxul acestei oboseli este că nu ne permitem luxul abandonului, pentru că alternativa, o Românie predată total imposturii, extremismului și jafului instituționalizat, este un scenariu de film horror pe care îl trăim deja parțial. Ne aflăm într-un moment de ruptură istorică, în care lupta nu se mai duce doar între partide, ci între statul capturat și statul funcțional.

CITEȘTE ȘI: Singur printre eternități: Marin Sorescu, geniul care a zâmbit în fața absurdului

Pentru a înțelege gravitatea momentului, trebuie să privim faptele reci, dincolo de zgomotul televiziunilor aservite. Realitatea este brutală: România este ținută ostatică, iar în centrul acestui blocaj se află o instituție care ar trebui să fie sacră: Curtea Constituțională a României (CCR). Astăzi, însă, CCR a devenit, fără dubii, instrumentul suprem de captură a statului. Cazul recent este strigător la cer. România pierde 231 de milioane de euro din PNRR, bani necesari ca aerul pentru spitale, școli și autostrăzi. De ce? Pentru că CCR blochează de patru luni legea tăierii pensiilor speciale. Este un șantaj direct.

Judecătorii constituționali, beneficiari direcți ai acestor privilegii, refuză să decidă împotriva propriilor interese financiare. Sceneta jucată de judecătorul Gheorghe Stan este emblematică pentru cinismul sistemului. Numit de PSD (partidul care l-a propulsat acolo), Stan și-a luat ”concediu paternal” fix înainte de ședința crucială din 11 februarie 2026. O coincidență? Nici vorbă. Este o strategie calculată. Chiar și când a apărut ulterior la ședință, colegii săi au găsit alte pretexte procedurale pentru a amâna pronunțarea.

De cinci ori au amânat decizia. De cinci ori au ales portofelul lor în detrimentul interesului național. Tertipurile lor juridice ne costă sute de milioane de euro, dar ei dorm liniștiți. Ei rămân cu pensiile speciale, noi rămânem cu gaura în buget.

Acesta nu mai este un act de justiție constituțională, ci o pervertire a actului de justiție folosită ca armă împotriva cetățenilor. CCR nu mai este arbitru, ci jucător politic activ, apărător al castei intangibililor.

Tabloul este completat de o justiție care funcționează selectiv, după principiul notoriu: ”M-a sunat Lia”. Descinderile DNA de pe ultima sută de metri la Primăria Sectorului 3 (Robert Negoiță) sau la Sectorul 5 (familia Piedone) sunt praf în ochi, sunt acțiuni de fațadă, menite să mimeze activitatea în fața partenerilor externi sau a opiniei publice, în timp ce marile dosare sunt prescrise sau îngropate.

CITEȘTE ȘI: Cronica unei obsesii imperiale și prețul plătit de două națiuni pentru delirul unui singur om

Știm cu toții scenariul: baronii sunt intangibili. Când justiția devine scut pentru infractori și spadă împotriva reformatorilor, contractul social este rupt.

Filosofic vorbind, asistăm la o criză de legitimitate. Statul român, prin instituțiile sale de forță (CCR, Justiție), și-a pierdut autoritatea morală, căci puterea nu mai izvorăște din consimțământul celor guvernați, ci din capacitatea unui grup restrâns de a manipula procedurile legale. Este ceea ce Hannah Arendt numea ”banalitatea răului” într-o formă birocratică modernă: răul nu este făcut de monștri, ci de funcționari, judecători și politicieni care ”doar aplică regulamentul”, care își iau concedii paternale strategice, care amână termene. Această mediocritate morală, combinată cu lăcomia, este mult mai distructivă decât o dictatură deschisă, pentru că păstrează aparența democrației în timp ce îi golește conținutul.

Resemnarea care ne cuprinde este, de fapt, arma lor cea mai puternică. Ei mizează pe faptul că ne vom obișnui cu anomalia, că vom accepta că furtul este lege și cinstea este prostie, că vom obosi să mai luptăm. Dar tocmai aici intervine datoria noastră morală.

Pentru a găsi o soluție morală la acest impas, putem privi către tradiția înțelepciunii rabinice, care de milenii se confruntă cu probleme de etică comunitară și justiție. Dacă un rabin înțelept din Israel sau din diaspora s-ar confrunta cu o astfel de corupție sistemică și cu lideri care fură de la comunitate, reacția ar fi fermă și bazată pe principii sacre.

Principiul ”Dina de-malkhuta dina” (Legea regatului este lege): totuși, acest principiu se aplică legilor drepte. Când legiuitorii înșiși devin hoți (Gazlanim), își pierd legitimitatea. Un rabin ar spune că un judecător care judecă strâmb pentru propriul câștig comite o profanare a Numelui Divin (Chillul Hashem), un păcat grav.

Responsabilitatea Colectivă (Kol Yisrael arevim zeh bazeh): nu poți sta deoparte. Tăcerea în fața nedreptății te face complice. Un rabin nu ar mobiliza comunitatea pentru violență, ci pentru Tochecha (mustrare), ar refuza onorurile celor corupți, i-ar izola social. Banii furați de la comunitate (cum sunt cei din PNRR) ar fi considerați Gezel ha-rabbim (furt de la mulți), un păcat aproape imposibil de iertat pentru că nu poți înapoia banii fiecărui cetățean păgubit.

Soluția Rabinică: ar cere reparație imediată. Nu există ”concediu” de la moralitate, ci ar impune ca liderii să fie trași la răspundere public, iar comunitatea să nu le mai ofere nicio poziție de putere (Sherara) până nu îndreaptă răul făcut. Justiția trebuie să fie oarbă la ranguri, dar cu ochii larg deschiși la adevăr.

Nu ne putem permite doar să constatăm dezastrul. Avem nevoie de acțiune chirurgicală. Iată setul de măsuri urgente, care pot fi aplicate dacă există presiune publică masivă:

Reformarea CCR din temelii (Modificarea Legii nr. 47/1992), care este o lege organică, deci Parlamentul o poate modifica. Trebuie să avem curajul să cerem: depolitizarea – membrii CCR să nu fi fost membri de partid timp de minimum 10 ani înaintea numirii, iar astfel, eliminăm ”telefoanele” de la partid; competențe limitate – definirea clară a atribuțiilor pentru ca CCR să nu mai legifereze pozitiv și să nu se mai comporte ca o a treia cameră a Parlamentului. CCR nu trebuie să fie analist politic sau comentator al oportunității legilor; sancționarea amânărilor – prin introducerea unor termene stricte și sancțiuni pentru judecătorii care blochează nejustificat decizii cu impact bugetar major.

Așa se reconstruiește încrederea. Așa se apără statul de drept, democrația și interesele românilor cinstiți. Așa se apără interesele României în Europa, nu prin lozinci naționaliste care ne scot din Visa Waiver. Așa începe România să se vindece de boala resemnării.

Justiția nu este doar o clădire cu coloane sau un teanc de dosare plimbate de la un tribunal la altul, este aerul pe care îl respiră o societate liberă, pentru că atunci când aerul devine toxic, când ”m-a sunat Lia” devine normă, ne sufocăm cu toții, indiferent de funcție sau avere.

CITEȘTE ȘI: Sindromul Biden la Cotroceni: Nicușor Dan, Președintele absenței și al rătăcirii permanente

Martin Luther King Jr. spunea odată niște cuvinte care ar trebui să fie gravate pe frontispiciul fiecărei conștiințe românești: ”Nedreptatea oriunde este o amenințare la adresa justiției pretutindeni. Suntem prinși într-o rețea ineluctabilă de reciprocitate, legați într-un singur veșmânt al destinului.”

Aceasta este realitatea noastră. Nedreptatea făcută prin blocarea reformelor nu îl afectează doar pe Bolojan; ne afectează pe fiecare dintre noi. Banii pierduți sunt banii noștri, iar viitorul furat este viitorul nostru. Suntem legați în acest ”veșmânt al destinului” și nu ne putem salva individual dacă ne scufundăm colectiv.

Așa că vă rog, nu abandonați! Nu lăsați cinismul lor să vă învingă speranța! Poate că astăzi ei au puterea semnăturii, dar noi avem puterea numărului și a adevărului. Să le cerem socoteală! Să-i susținem pe cei puțini care încă luptă! Să transformăm oboseala în combustibil pentru schimbare!

România nu este a lor, a baronilor, a judecătorilor speciali sau a politicienilor care urlă demagogic în timp ce ne vând interesele. România este a celor care muncesc cinstit, a celor care iubesc dreptatea, a celor care, chiar și cu lacrimi în ochi, refuză să îngenuncheze. Reforma statului nu este un vis, este o necesitate de supraviețuire și va începe cu adevărat doar atunci când noi, poporul, vom refuza să mai acceptăm inacceptabilul.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114