M-am întâlnit întâmplător zilele trecute cu niște foști vecini în vârstă care trăiesc acum din pensiile pe care le-au primit după mai mult de patruzeci de ani de muncă și care au șansa de a avea doi copii cu profesii stabile și cu salarii peste medie care îi vizitează și îi ajută. Cu toate acestea, atunci când discuția noastră s-a îndreptat inevitabil spre condițiile în care își duc viața și am făcut calcule de mare precizie, amândoi fiind străluciți profesori de matematică, am ajuns la rezultatul dezarmant potrivit căruia cele două pensii abia ajung la acoperirea costurilor unei vieți bătrânești, fără excese, centrată pe nevoile minimale. Iar începutul acestui an a întrecut toate experiențele asemănătoare din perioada post-decembristă, așa cum au fost inflația galopantă din anii 1990 începută în timpul Guvernului Văcăroiu și tăierea salariilor cu ocazia crizei izbucnite în timpul Guvernului Boc. Aceasta și pentru că în ultimii ani au fost creșteri de pensii care îmbunătățiseră cât de cât condiția unui pensionar, iar inflația din ultimii ani a erodat puterea de cumpărare, așa că, în termeni comparativi, acum asistăm la o deteriorare a standardelor, pesionarii fiind nevoiți să se mulțumească cu din ce în ce mai puțin.

CITEȘTE ȘI:  Hai să reformăm măcar tăierile!

Ajungem în discuția noastră la gospodărirea pensiei și îmi este prezentată soluția disponibilă a unor pensionari de peste 80 de ani: începi să tai de pe listă și încerci să păstrezi strictul necesar,  accepți apoi ajutoarele sub diverse forme din partea copiilor și, în cele din urmă, ajungi la un nivel de cheltuieli specific supraviețuirii. Mă gândesc că dacă așa stau lucrurile cu doi profesori după patruzeci de ani de muncă, cu atât mai precară este situația celor care au avut venituri mai mici sau au muncit o perioadă mai scurtă de timp. Îmi dau seama cât de mari sunt disparitățile între marea masă a pensionarilor și un  grup restrâns de pensionari care beneficiază de privilegii, dar și cât de deformată poate fi imaginea despre viața reală a pensionarilor a celor care iau decizii politice. Este evident că sistemul trebuie reformat în așa fel încât să devină echitabil, să se bazeze pe contributivitate și să se elimine disparitățile, așa cum ni se tot spune că urmează să se facă. Deocamdată, ceea ce se întâmplă pentru cei mai mulți dintre pensionari este o deteriorare a condițiilor de viață ca urmare a reducerii puterii de cumpărare din cauza creșterii continue a prețurilor, fie produse, servicii, utilități sau diverse taxe.

Încerc o documentare pentru a vedea cum stau lucrurile în Europa, spațiul social în care,  comparativ cu orice altă parte a lumii, condiția pensionarului este luată cel mai serios în seamă. Găsesc mai multe analize la nivel european pentru ultimii ani, cea mai recentă pentru anul 2023, bazată pe nivelul prețurilor din acel an și pe rapoartul de atunci dintre prețuri și valoarea nominală a pensiei. Descoperirea pe care o fac este alarmantă și trebuie să ne pună pe gânduri cu privire la politicile sociale ale Europei și viitorul lor în privința cetățenilor seniori. Astfel, statistic vorbind, pensia publică medie nu este suficientă pentru a acoperi cheltuielile cotidiene ale unui pensionar aproape nicăieri în Europa. Surpriza este să constat că, dacă luăm în considerare anul 2023, nivelul mediu de atunci al pensiei publice și nivelul prețurilor, un grup de patru țări se situa, în termeni comparativi, la un nivel acoperitor al pensiei, adică, în acele țări, pensia publică medie ar fi acoperit cheltuielile minime necesare unui pensionar, în ordine, Cehia, Polonia, Spania, România. Este surprinzător să constatăm că pensionarii din alte țări europene, în primul rând aceia din țările cele mai dezvoltate, nu se bazează pe pensia publică, ci pe pensii private și pe alte sisteme de asigurări ori investiții. Așadar, în alte țări dezvoltate, pensia publică are o pondere mai mică în acoperirea cheltuielior unei persoane în vârstă cmparativ cu alte surse, așa cum ar fi pensiile ocupaționale, economiile private ori alte forme de sprijin.

Este evident că în România a fost dezvoltat în principal un sistem bazat pe contribuțiile din salarii la fondul de asigurări sociale, ceea ce îi dă statului beneficiul de a gospodări aceste fonduri, dar și responsabilitatea de a asigura o pensie decentă celor care au contribuit toată viață cu sume care sunt destul de mari la plata pensiilor celor deja ieșiți din activitate. Desigur, este o formă de solidaritate socială și de poziționare socială a statului, ceea ce ar fi frumos și bine, însă vedem cât de vulnerabil este acest sistem în perioadele de criză și cât de ușor se poate aluneca spre sărăcie.

CITEȘTE ȘI: Acordul comercial Mercosur și jocurile României

De aceea, pentru a reduce șocurile care vor veni în viitor, este necesar ca statul român să inițieze încă de acum politici și strategii prin care să diversifice sursele de sprijin pentru pensionari și să le ofere celor care sunt în activitate alternative robuste de economisire și investiții. Modelul pensiilor private este unul care se dovedește funcțional în multe țări, probabil că va fi fiabil și la noi, rămâne de văzut. Ceea ce este important este să nu așteptăm mai întâi șocurile și crizele, ci să acționăm anticipativ. Am însă îndoieli că avem o strategie pe termen lung cu privire la gestionarea sistemului de pensii publice și la construcția unor alternative capabile să preia sarcinile bugetului de stat.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114