Naționale

Absențe record la simularea Evaluării Naționale: peste 12.000 de elevi au lipsit la Matematică

Un număr semnificativ de elevi nu s-au prezentat la simularea probei de Matematică din cadrul Evaluării Naționale, potrivit datelor oficiale comunicate de Ministerul Educației și preluate de mediafax.

Simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ, reprezentând aproape 98% din totalul școlilor gimnaziale din țară. La testare au participat peste 144.300 de elevi, însă mai mult de 12.700 au absentat, o cifră care ridică semne de întrebare privind participarea și interesul pentru acest tip de evaluare.

CITEȘTE ȘI: Cuceritorul lumilor uitate: Mircea Eliade și bătălia pentru sens în inima omului modern

În același timp, trei elevi au fost eliminați din examen după ce au fost surprinși încercând să fraudeze. Alte peste 5.200 de elevi, din 104 unități de învățământ unde simularea nu a fost organizată, urmează să susțină probele la o dată ulterioară, autoritățile oferind suport logistic și subiecte la nivel central.

Simularea Evaluării Naționale continuă cu proba la Limba și literatura maternă, iar rezultatele vor fi comunicate individual elevilor pe 30 martie, fără afișare publică


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button