Naționale

Trenurile trec la ora de vară: ce trebuie să știe călătorii despre programul CFR

CFR Călători anunță adaptarea circulației trenurilor odată cu trecerea la ora de vară, în noaptea de 28 spre 29 martie. Potrivit informațiilor oficiale publicate de companie  Mediafax, la ora 03:00 ceasurile vor fi date înainte, devenind ora 04:00.

Reprezentanții companiei precizează că mersul trenurilor nu suferă modificări, programul actual rămânând valabil. Trenurile vor circula după ora de iarnă până la momentul schimbării, iar după ora 04:00 vor respecta orarul stabilit, ajustat la noua oră oficială.

CITEȘTE ȘI: Agonia unei națiuni: dansul marionetelor pe puntea unui Titanic numit România

Trenurile aflate deja în circulație după ora 03:00 își vor continua traseul până la destinație fără modificări majore. În situațiile în care plecările se suprapun în intervalul 04:00 – 05:00, acestea vor fi prioritizate în funcție de rang.

În ceea ce privește traficul internațional, circulația trenurilor între stațiile de frontieră se va desfășura conform graficelor existente, fără schimbări suplimentare.

Pentru informații actualizate, călătorii pot consulta site-urile oficiale sau pot apela serviciile de informare din gări, inclusiv în marile stații precum București Nord, Aeroport Henri Coandă, Brașov sau Cluj-Napoca.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button