Naționale

Dacia, în recul pe piața europeană: scăderi semnificative ale vânzărilor în februarie

Dacia a înregistrat o scădere importantă a vânzărilor pe piața europeană în luna februarie, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile.     Agerpres

În februarie, au fost înmatriculate 36.445 de autoturisme Dacia în Europa, în scădere cu 23,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, când se înregistrau 47.550 de unități. În același timp, cota de piață a producătorului a coborât la 3,7%, de la 4,9%.

CITEȘTE ȘI: Agonia unei națiuni: dansul marionetelor pe puntea unui Titanic numit România

Datele includ statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Pe ansamblu, industria auto europeană a avut evoluții mixte: grupuri precum Volkswagen și Stellantis au raportat creșteri, în timp ce Renault și Ford au înregistrat scăderi.

În segmentul mașinilor electrice, Tesla a revenit pe creștere, după o perioadă de declin, iar producătorul chinez BYD a raportat un avans spectaculos al vânzărilor în Europa.

Pe primele două luni ale anului, situația este și mai accentuată pentru Dacia: vânzările au scăzut cu 29,3%, până la 68.252 de unități, iar cota de piață s-a redus la 3,5%.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button