VIDEO. Miracolul de Paște ajunge în România: Lumina Sfântă, adusă pe cale aeriană de la Ierusalim

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România în seara de sâmbătă, la bordul unei aeronave provenite din Turcia, aterizând pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București. Transportul a fost asigurat de o companie aeriană turcă, într-o premieră pentru acest an.
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de către Ioan Meiu, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. La sosire, aceasta a fost oferită delegaților eparhiilor Biserica Ortodoxă Română prezenți pe aeroport, urmând ca lumina să fie distribuită în întreaga țară prin intermediul protopopiatelor către fiecare parohie. Patriarhia Română
Ulterior, în jurul orei 19:30, Lumina Sfântă a fost primită la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Patriarhul Daniel, continuând astfel tradiția începută în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată unul dintre cele mai importante miracole ale ortodoxiei și are loc anual la Ierusalim, în timpul slujbei din Sâmbăta Mare. Potrivit tradiției, focul se aprinde deasupra Sfântului Mormânt și, în primele momente, nu arde, fiind perceput ca un semn divin pentru credincioși.
Sursa: Patriarhia Ierusalimului
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









