Încetarea contractului de management la Teatrul Municipal Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare informează că, în urma evaluării activității manageriale, contractul de management al domnului Radu Macrinici, manager al Teatrului Municipal Baia Mare, va înceta în condițiile legii.
Evaluarea a fost realizată de comisia desemnată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar concluziile acesteia determină încetarea raportului contractual, potrivit cadrului legal.
Procesul de evaluare a avut la bază criterii profesionale, administrative și de performanță managerială, în concordanță cu obiectivele stabilite prin contractul de management.
„Apreciem implicarea domnului Radu Macrinici și îi mulțumim pentru activitatea desfășurată în ultimii ani. Considerăm că experiența și valoarea sa profesională sunt importante pentru comunitatea culturală locală, motiv pentru care va rămâne în cadrul Teatrului Municipal Baia Mare, contribuind în continuare la dezvoltarea actului artistic și la proiectele de creație”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Funcția de manager al Teatrului va fi scoasă în curând la concurs, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.









