Schimbare de simbol la Budapesta: Drapelul Uniunii Europene revine pe Parlament după mai bine de un deceniu

Noua conducere a Parlamentului Ungariei a anunțat una dintre primele decizii cu puternic impact simbolic: steagul Uniunii Europene va fi arborat din nou pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, după o absență de 12 ani. Potrivit Telex, măsura marchează o schimbare importantă de direcție în raportarea Ungariei la instituțiile europene și vine după ani întregi de tensiuni politice între fostul executiv condus de Viktor Orbán și Bruxelles.
Noua președintă a Parlamentului, Ágnes Forsthoffer, a declarat că revenirea drapelului european reprezintă un mesaj clar privind dorința Ungariei de a redeveni „un membru respectat al Uniunii Europene”. Decizia nu a fost susținută de formațiunile Fidesz, KDNP și Mi Hazánk, însă actuala majoritate parlamentară consideră gestul drept unul esențial pentru relansarea relațiilor europene ale țării.
CITEȘTE ȘI: Inima care a bătut doar pentru România: George Enescu – trădat, uitat, dar nemuritor
Oficialul ungar a reamintit că cetățenii au votat pentru aderarea la Uniunea Europeană în urmă cu peste două decenii, iar readucerea steagului pe Parlament reflectă această alegere istorică și orientarea europeană a noii puteri de la Budapesta.
Gestul vine în completarea altor semnale proeuropene transmise de noul guvern condus de Peter Magyar. La ceremonia de învestire a executivului, pe lângă imnul Ungariei și alte simboluri naționale, a fost interpretată și „Oda Bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europene.
Steagul UE fusese îndepărtat de pe Parlament în anul 2014, la ordinul fostului președinte al Legislativului, László Kövér. De atunci, autoritățile ungare au evitat arborarea simbolurilor europene chiar și în momente importante, inclusiv în perioada în care Ungaria a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









