Naționale

Scandal juridic uriaș în jurul OUG SAFE: miniștrii Guvernului Bolojan, acuzați de posibile fapte penale

Ordonanța de Urgență privind programul SAFE și modificările pentru investițiile din industria de apărare provoacă un nou conflict instituțional major, după ce Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională și a contestat legalitatea actului adoptat de Guvernul demis condus de Ilie Bolojan.

Sesizarea transmisă CCR susține că Executivul ar fi continuat procedura de emitere a OUG 38/2026 după ce Cabinetul fusese deja demis prin moțiune de cenzură. Potrivit Avocatul Poporului, forma finală a ordonanței ar fi fost transmisă spre avizare și publicare ulterior momentului în care Guvernul intrase în regim interimar, situație în care Constituția interzice emiterea de ordonanțe și ordonanțe de urgență.

Instituția condusă de Renate Weber reclamă faptul că proiectul nu ar fi fost finalizat procedural la data invocată oficial de Executiv și că repunerea documentului pe agenda Guvernului echivalează cu reluarea procesului de adoptare. În plus, sesizarea invocă încălcarea mai multor principii constituționale, inclusiv cele privind statul de drept, securitatea juridică și separația puterilor în stat.

Controversa este amplificată și de acuzațiile privind modul în care ordonanța a fost transmisă Parlamentului. În document se susține că proiectul ar fi trebuit înaintat mai întâi Camerei Deputaților, însă procedura ar fi fost inversată prin trimiterea directă la Senat.

Fostul judecător și avocat Adrian Toni Neacșu afirmă că problema nu este doar una constituțională, ci și una penală. Acesta susține că membrii Guvernului ar putea fi cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu, argumentând că ordonanța ar fi fost semnată și transmisă oficial după demiterea Executivului. Potrivit juristului, toate operațiunile administrative care au dus la emiterea actului ar fi fost realizate într-o perioadă în care Guvernul avea competențe limitate.

Între timp, și Comisia pentru constituționalitate a Senatului a concluzionat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern în cazul OUG 38/2026. Comisia a recomandat sesizarea Curții Constituționale și a transmis că există inclusiv elemente care ar putea justifica verificări de natură penală.

Scandalul politic și juridic vine într-un moment sensibil, în care programul SAFE și fondurile asociate investițiilor strategice pentru apărare sunt considerate prioritare pentru România și pentru partenerii NATO.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button