Naționale

Doi procurori din Constanța, reținuți într-un dosar de corupție instrumentat de SUPC

Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupție. Cei doi urmează să fie prezentați în fața instanței supreme cu propunere de arestare preventivă. Informațiile au fost publicate de Mediafax.

Potrivit surselor judiciare, ancheta este coordonată de procurorii SUPC, iar Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat solicitarea privind eventualele măsuri preventive. Cei doi magistrați sunt suspectați de implicare în infracțiuni de corupție și alte fapte conexe.

CITEȘTE ȘI: Declinul salvatorilor de carton: de ce a eșuat Ilie Bolojan la Palatul Victoria

Avocatul lui Teodor Niță, Ion Cazacu, a declarat că va contesta măsura dispusă de anchetatori la Înalta Curte de Casație și Justiție. La ieșirea din sediul Parchetului General, procurorul a susținut că nu a comis fapte de corupție și că acuzațiile formulate împotriva sa vizează instigarea la abuz în serviciu.

În cazul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetatorii ar fi descoperit importante sume de bani în urma perchezițiilor efectuate la biroul și în autoturismul acestuia. Surse judiciare susțin că aproximativ 130.000 de euro ar fi fost găsiți în birou și alți circa 35.000 de euro în mașina personală.

Datele din declarația de avere publicată anterior indicau venituri și bunuri modeste, însă anchetatorii verifică acum informații privind un stil de viață considerat incompatibil cu veniturile declarate oficial. În spațiul public au apărut și detalii despre autoturisme de lux utilizate de membri ai familiei procurorului și despre posibile legături cu firme private.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button