La 90 de ani, cea mai vârstnică studentă din România a absolvit Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca

Amalia-Susana Tușa, considerată cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Absolventa a participat la festivitatea promoției 2026, desfășurată marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, unde și-a primit diploma după ani de studiu și perseverență.
Vizibil emoționată, Amalia-Susana Tușa a vorbit despre satisfacția de a-și vedea visul împlinit și despre rolul esențial pe care credința l-a avut în parcursul său academic.
„Sunt foarte fericită, în primul rând, că am reușit să iau diploma. Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o bucurie și am avut parte de un colectiv tânăr”, a declarat aceasta.
Totodată, absolventa le-a transmis un mesaj tinerilor care își încheie studiile, îndemnându-i să aspire permanent la mai mult și să își păstreze credința.
„Să tindă la mai bine și să aibă încredere în Dumnezeu. Pe mine numai Dumnezeu m-a ajutat în toți acești ani”, a spus ea pentru Trinitas TV.
Despre exemplul oferit de Amalia-Susana Tușa a vorbit și părintele lector Bogdan Ivanov, îndrumătorul său de an, care a subliniat că dorința de cunoaștere nu are limită de vârstă.
„Am avut și o studentă care, la finalizarea studiilor, a împlinit vârsta de 90 de ani. Ceea ce arată că practic toată viața ai de învățat”, a afirmat acesta.
Chemarea misionară a noii generații de teologi
La ceremonia de absolvire au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cadre didactice și studenți ai programelor de licență și master.
În mesajul adresat absolvenților, Mitropolitul Andrei a evidențiat misiunea pe care aceștia o au într-o societate aflată în continuă schimbare.
„Noi nădăjduim că frățiile voastre v-ați format ca buni misionari ai Domnului nostru Iisus Hristos. Nădăjduim că într-o lume singularizată, într-o lume cu probleme, frățiile voastre veți putea face lucruri minunate”, a transmis ierarhul.
La rândul său, părintele arhimandrit Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a subliniat că adevărata performanță a studiului teologic constă în apropierea de Dumnezeu și în transformarea interioară a omului.
Promoția 2026 reunește absolvenții programelor de licență și master ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, instituție care oferă în prezent patru specializări de licență, șapte programe de master și 11 domenii de studii doctorale.









