Ciprian Demeter: PNL, marea trădare a liberalismului – de la Brătianu la imperiul baronilor pe CNP
Liberalismul, în esența sa pură, a fost întotdeauna despre individ, despre libertatea de conștiință și despre limitarea puterii arbitrare a statului. Filosofic vorbind, PNL-ul de astăzi a comis cel mai mare păcat metafizic: și-a negat propria esență. Partidul care ar fi trebuit să fie garantul meritocrației și al statului de drept s-a transformat într-o „gașcă de tovarăși”, o structură de tip colectivist unde singura libertate care a mai rămas este libertatea liderului de a-și trăda subalternii și a subalternilor de a-și vinde principiile pentru o funcție.
Asistăm la o răsturnare a valorilor. Dacă pentru Brătieni politica era un instrument de construcție națională, pentru „baronii” actuali, politica este un instrument de posesiune. Conceptul de „partid luat pe CNP” nu este doar o metaforă dură, este realitatea crudă a unei feudalizări politice în care organizațiile județene sunt feude personale, mai degrabă decât spații de dezbatere liberală.
CITEȘTE ȘI: Cum a ucis „era Băsescu” viitorul României: cine mai salvează România de salvatorii ei?
În PNL, trădarea nu mai este un accident, este un algoritm. Fiecare președinte de partid care a urcat pe treptele sediului din Modrogan a ajuns acolo călcând pe cadavrele politice ale celor care l-au susținut. Această cultură a „cuțitului în spate” s-a extins dinspre centrul puterii către fiecare organizație județeană. Liberalismul a fost înlocuit de un pragmatism cinic, loialitatea fiind o marfă care se tranzacționează, nu o virtute care se cultivă.
Astăzi, în PNL, dacă ești un om de onoare, ești privit ca o vulnerabilitate. Dacă respecți cuvântul dat, ești considerat naiv. Partidul s-a transformat într-un laborator al „trădării preventive”: te trădez eu primul, înainte să ai tu șansa să mă trădezi pe mine. Această dinamică a distrus coeziunea internă, transformând ședințele de partid în teatre de război rece, unde zâmbetele de fațadă maschează intenții obscure.
Filosofia politică ne învăță că puterea obținută prin trădare conține în ea germenii propriei distrugeri. În PNL, trădarea este un ADN structural, nu o deviere. Ilie Bolojan, prezentat adesea ca „salvatorul” providențial, nu este străin de acest mecanism. Să nu uităm episodul în care l-a abandonat pe Crin Antonescu, omul care îi oferise încredere și anvergură. Astăzi, Bolojan simte pe propria piele gustul amar al bumerangului: este trădat, la rândul său, de un sistem pe care el însuși l-a hrănit prin tăceri complice și calcule reci.
CITEȘTE ȘI: Secunda impulsului și veșnicia prudenței. Lecția de la Galați și labirintul diplomației răbdătoare
Aceste „personaje sinistre”, baroni locali cu ștate vechi de plată în politică, au transformat liberalismul într-o glumă proastă. În jurul lor există doar „căței de casă”, reduși la rolul unor simple prezențe, fără a fi parteneri autentici de dialog. Parlamentari care tremură la gândul că nu vor mai fi pe listă, consilieri care ridică mâna la comandă și directori de instituții care confundă bugetul public cu pușculița liderului de filială, toți aceștia au devenit marionetele unor șefi de județ care au luat organizațiile pe CNP, transformând partidul Brătienilor într-o rețea de interese meschine.
Unde este doctrina liberală în toată această ecuație? Unde este respectul pentru proprietate, pentru inițiativa privată, pentru libertatea individului de a nu fi la cheremul statului sau al partidului? Adevărul este că liberalismul a fost ucis chiar de cei care ar fi trebuit să-l apere. Astăzi, în PNL, totul este o minciună frumos ambalată. Valorile au dispărut, lăsând loc doar procentelor și funcțiilor. Viziunea s-a risipit, fiind înlocuită de simpla „combinatorică” politică.
S-a spus despre Bolojan că este un „om al faptelor”, dar în interiorul partidului, reputația sa este mai nuanțată: una vorbește la televizor, în numele austerității și al reformei, și alta face în spatele ușilor închise. Deciziile luate fără consultarea bazei partidului, aroganța de a crede că Bihorul este o insulă izolată de restul țării și refuzul de a dialoga real cu structurile au dus PNL-ul „în gard”. Nu poți conduce un partid istoric la fel ca o primărie de provincie, ignorând echilibrele fine ale democrației interne. Rezultatul? O izolare care a lăsat partidul vulnerabil în fața „rechinilor” din Capitală.
CITEȘTE ȘI: 5 Iunie – Ziua Învățătorului: între idealul lui Gheorghe Lazăr și abandonul de astăzi
Revenind la Ilie Bolojan, este esențial să înțelegem că declinul PNL-ului sub ochii săi a fost consecința unui proces, nu un simplu accident. Criticii săi din interior, tot mai numeroși, arată cu degetul spre un comportament duplicitar: la nivel central, Bolojan afișează o imagine de puritate administrativă, însă în culise, deciziile sale au fost adesea unilaterale, ignorând mecanismele de consultare care fac dintr-un partid o democrație vie.
Trădarea lui Crin Antonescu a fost momentul în care Bolojan a arătat că pragmatismul său poate deveni cinism pur. Atunci, a ales să sacrifice liderul care dăduse partidului o direcție clară pentru a se alinia noilor centre de putere. Astăzi, istoria se repetă, dar el este cel sacrificat. Este o lecție dură de filosofie politică: în momentul în care legitimezi trădarea ca instrument de ascensiune, nu te poți plânge când același instrument este folosit împotriva ta. Bolojan a dus partidul „în gard” pentru că a crezut că poate impune o dictatură a eficienței fără să aibă în spate o bază loială, pe care a alienat-o prin lipsă de transparență și prin jocuri duble.
Poate cea mai dureroasă transformare este cea de la nivel local. PNL-ul s-a „județenizat” într-un mod toxic. Organizațiile nu mai aparțin membrilor, sunt luate pe „CNP-ul” liderului de filială. Acești lideri și-au construit mici regate în care ei sunt legea, judecătorii și beneficiarii.
Uitați-vă la cei din jurul lor: parlamentari, consilieri, directori de instituții deconcentrate. Nu mai sunt oameni politici cu opinii proprii; sunt „căței de casă”. Aceste „personaje sinistre”, cum pe drept cuvânt pot fi numite, pun mai presus de orice obediența absolută, fără interes real pentru competență. Dacă vrei să urci în ierarhia PNL-ului local, nu trebuie să citești Mill, Hayek sau Brătianu; trebuie doar să știi să dai din coadă în fața stăpânului de județ. Această selecție inversă a dus la un vid intelectual și moral în partid, vocile critice fiind eliminate instantaneu, catalogate drept „trădări”, în timp ce, de fapt, sunt singurele acte de loialitate față de ideea liberală.
Întrebarea care se pune acum este: mai poate acest organism politic, aflat în stare de necroză ideologică, să supraviețuiască? România are nevoie disperată de un PNL autentic, de un partid care să apere capitalul românesc, clasa de mijloc și libertățile individuale. Dar acest „PNL autentic” nu se poate naște din actuala structură de „tovarăși”.
Dacă PNL nu trece printr-o „noapte a cuțitelor lungi” împotriva propriei corupții interne, va dispărea în irelevanță, lăsând un gol imens pe partea dreaptă a eșichierului politic. Oamenii s-au săturat să fie mințiți, să vadă cum valorile liberale sunt invocate doar pentru a justifica accesul la resursele statului.
România are nevoie de un PNL, dar nu de acesta. Are nevoie de un partid care să respecte cu adevărat valorile liberale, care să pună constituția deasupra aranjamentelor de culise și care să elimine definitiv „cățeii de casă” de la masa deciziei. Fără o epurare morală, PNL va rămâne doar o amintire istorică, o carcasă goală condusă de o gașcă de tovarăși care se cred stăpâni pe viața noastră.
Privim astăzi spre sediile PNL și nu mai vedem lumina ideilor care au construit România Modernă, doar umbrele unor tranzacții făcute la adăpostul întunericului. Este dureros să constați că partidul care ar fi trebuit să fie farul libertății a devenit o peșteră a trădărilor, unde fiecare lider își ascunde cuțitul la spate în timp ce mimează strângeri de mână cordiale. Sufletul acestui partid a fost vândut bucată cu bucată, județ cu județ, până când demnitatea de altădată s-a stins, iar în locul ei a rămas un ecou sec al unor promisiuni care nu mai conving pe nimeni.
CITEȘTE ȘI: Moștenirea nuanței: ce m-au învățat părinții despre viață
Tragedia nu este doar a liberalilor, este a întregii țări, care privește cum Constituția este călcată în picioare de cei care ar fi trebuit să fie primii săi apărători. Când perversiunea politică ajunge să dicteze destine, iar Articolul 103 devine o simplă sugestie pentru „păpușarii” din spatele lui Nicușor Dan, înțelegem că am ajuns la marginea prăpastiei. „Tovarășii” din vârful piramidei și-au construit regate pe nisipuri mișcătoare, ignorând faptul că furia și dezamăgirea celor mulți vor mătura, în cele din urmă, tot acest eșafodaj de minciuni și egoism.
În cele din urmă, rămâne o tăcere apăsătoare peste o scenă politică pustiită de caracter. PNL-ul de astăzi este testamentul viu al unei trădări colective: o trădare față de istorie, față de cetățean și față de propriul viitor. Dacă nu vom avea curajul să cerem un liberalism autentic, curățat de „personajele sinistre” care au luat partidele pe CNP, vom fi condamnați să privim cum ultima scânteie a democrației se stinge sub cizma unui feudalism modern. Este timpul ca măștile să cadă, pentru ca din cenușa acestor trădări să se mai poată ridica, vreodată, ceva demn de numele de „libertate”.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
