TITI SULTAN: Importanța consultării partidelor politice parlamentare de către Președintele României în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-Ministru

Constituția României prevede, la art. 103 alin. (1), că: „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale a României referitoare la aceste dispoziții, „candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate” (Decizia CCR nr. 875 din 19 decembrie 2018, paragraful 65).

Ca urmare, chiar dacă procedura reglementată de art. 103 alin. (1) din Constituție este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României. În cadrul său, „nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere din partea Parlamentului” (Decizia CCR nr. 80 din 16 februarie 2014).

De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, reprezentantul propus de alianța politică ori partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.

Această ipoteză implică, așadar, atât o consultare, cât și o evaluare din partea Președintelui, în vederea realizării scopului procedurii constituționale menționate. În ceea ce privește consultarea partidelor politice reprezentate în Parlament, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „consultarea prealabilă se manifestă sub forma dialogului sau a informărilor reciproce între părți”.

Referitor la obligațiile ce revin părților în cadrul consultărilor, Curtea Constituțională a subliniat importanța unui „dialog real interinstituțional al persoanelor care reprezintă instituțiile respective”, arătând că „întreaga conduită instituțională trebuie să reflecte interpretarea cu bună-credință a principiilor și normelor constituționale și legale incidente. Acest principiu trebuie aplicat de autoritățile publice și nu doar afirmat, la nivel teoretic și formal, de către acestea”.

Astfel, consultarea partidelor politice de către Președintele României, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, nu este un act formal, ci trebuie realizată în mod sincer și responsabil, astfel încât, în privința persoanei desemnate de Președinte în urma consultărilor, să existe convingerea că aceasta va reuși să obțină susținerea majorității parlamentarilor, respectiv votul de încredere pentru noul Guvern.

Această regulă este deopotrivă valabilă atât în procedura învestiturii Guvernului după alegerile parlamentare, cât și ulterior, pe parcursul exercitării mandatului parlamentar, dacă intervin situații care determină numirea unui nou Guvern, cum este cazul de față, în care Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

În concluzie, consultarea la care se referă normele constituționale nu este un act de curtoazie și nici un simplu schimb de opinii, ci un dialog real și responsabil, care produce efecte importante în economia procedurii prevăzute de art. 103 alin. (1) din Constituție, în sensul că fundamentează, în mod obiectiv, evaluarea și decizia Președintelui de desemnare a prim-ministrului.

Întreaga procedură a numirii Guvernului a fost configurată de legiuitorul constituant în vederea constituirii rapide a noului Guvern, pentru a nu fi prelungită o criză politică de o și mai mare amploare, care să conducă la posibila dizolvare a Parlamentului. Aceasta este rațiunea consultărilor care precedă desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru și numai în realizarea acestui deziderat, adică al numirii Guvernului, iar nu al blocării numirii acestuia, este construită întreaga procedură constituțională dezvoltată în dispozițiile art. 85, art. 103 și art. 104 din Constituție, pe care Președintele României trebuie să le aibă deopotrivă în vedere.

În ceea ce privește desemnarea de către Președintele României, Nicușor Dan, a candidatului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, fără consultarea prealabilă a partidelor politice reprezentate în Parlament, așa cum prevede art. 103 alin. (1) din Constituție, consider că s-a ivit un conflict juridic de natură constituțională, fiind aplicabile dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție.

Din punctul meu de vedere, desemnarea candidatului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru apare ca un act de voință unilateral, expresie a voinței exclusive a Președintelui României, care se poziționează astfel în afara logicii constituționale privind separația și echilibrul puterilor în stat și a efectelor pe care această logică le atașează actului desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Întregul ansamblu de acte, fapte și declarații ale Președintelui României demonstrează distorsionarea sensului firesc al normelor constituționale referitoare la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, faptul că nici măcar nu a existat intenția desemnării unui candidat în urma consultării partidului din care acesta face parte, respectiv PNL, precum și, din această perspectivă, o poziționare antagonică a Președintelui față de Parlament, cu încălcarea obligației de loialitate constituțională care guvernează interpretarea și aplicarea Constituției și raporturile dintre autoritățile publice de rang constituțional.

Această situație determină, în consecință, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlament.

În final, menționez că acceptarea unei interpretări fragmentate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) din Constituție, cu privire la obligativitatea consultării de către Președintele României a partidelor politice reprezentate în Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, ar putea conduce la concluzia că orice nu este interzis expres de textul constituțional este permis de acesta, chiar dacă ar contraveni în mod evident logicii și spiritului legii fundamentale.

O asemenea concluzie este însă inacceptabilă, întrucât este incompatibilă cu principiile statului de drept.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114