Piața Izvoare din Baia Mare intră în linie dreaptă. Contractul de finanțare, semnat pentru investiția de peste 38 de milioane de lei

Modernizarea Pieței Izvoare din Baia Mare face un nou pas important, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul estimat la 38,3 milioane de lei. Din valoarea totală a investiției, 17,3 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, gestionat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș, care a descris proiectul drept una dintre cele mai așteptate investiții din oraș, atât de comercianți, cât și de locuitori. Potrivit edilului, noua piață va schimba complet aspectul și funcționalitatea actualului amplasament.
Litigiile au blocat ani la rând investiția
Demararea proiectului a fost întârziată de procesele privind mai multe clădiri aflate în perimetrul Pieței Izvoare. Primăria a analizat inclusiv posibilitatea unei înțelegeri amiabile cu proprietarii, însă aceasta ar fi presupus plata a aproximativ 10,5 milioane de lei din bugetul local.
Cum procedurile judiciare și executările silite riscau să depășească termenul-limită pentru accesarea fondurilor europene, administrația locală a optat pentru declanșarea procedurii de expropriere. Decizia a fost aprobată de Consiliul Local Baia Mare și a permis continuarea proiectului fără riscul pierderii finanțării. Potrivit primarului, aceasta a fost singura soluție legală care putea debloca investiția în timp util.
11 firme vor să construiască noua piață
În paralel cu semnarea contractului de finanțare, licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor a ajuns în etapa evaluării ofertelor financiare. Nu mai puțin de 11 operatori economici și-au depus ofertele pentru realizarea investiției. Data începerii lucrărilor va fi stabilită după desemnarea constructorului și finalizarea procedurilor de achiziție publică.
Comercianții vor fi relocați pe perioada șantierului
Deschiderea șantierului va presupune mutarea temporară a producătorilor și comercianților care își desfășoară activitatea în Piața Izvoare.
Primăria analizează amenajarea unor spații provizorii în zona Pieței Obor (fosta piață de haine), precum și pe străzile Luminișului și Mihai Eminescu. Reprezentanții administrației locale susțin că relocarea va fi doar temporară și că noile amplasamente vor permite desfășurarea activității comerciale pe toată durata lucrărilor.
Cum va arăta noua Piață Izvoare
Proiectul prevede reconstruirea integrală a Pieței Izvoare și transformarea acesteia într-un spațiu comercial modern.
Printre principalele lucrări sunt incluse:
- refacerea platformelor și aleilor pietonale;
- modernizarea rețelelor de utilități;
- instalarea unui sistem nou de iluminat public și decorativ;
- construirea unor pavilioane moderne pentru comercianți;
- amenajarea unor spații dotate cu sisteme de încălzire, climatizare și instalații frigorifice pentru păstrarea produselor;
- plantarea de arbori și amenajarea de zone verzi;
- montarea de bănci, rasteluri pentru biciclete, cișmele și o fântână ornamentală.
Potrivit administrației locale, obiectivul este transformarea Pieței Izvoare într-un spațiu comercial modern, adaptat atât nevoilor producătorilor locali, cât și cerințelor cumpărătorilor, investiția urmând să contribuie la regenerarea uneia dintre cele mai importante zone comerciale din Baia Mare.









