Prof. Constantin Stoenescu: Timp istoric și timp personal
Trăim într-un timp istoric și punem evenimentele într-o istorie fiind convinși că astfel fixăm identități, tradiții și tendințe. Acesta este modul în care scriem și rescriem istoria, configurăm un trecut pe care îl considerăm al nostru și proiectăm un viitor a cărui consistență îi este dată de forța acțiunilor întreprinse în prezentul fluid în care ne aflăm conjunctural și condițional. Dar timpul trăirii este un timp personal și în acest sens ne poate scoate din istorie, poate fi în dezacord cu mersul ei sau, uneori, în mod dramatic, în contratimp cu istoria. La fel de mare este eșecul atunci când pierzi timp istoric pentru că timpul personal urmează un ritm care nu reprezintă o miză istorică.
CITEȘTE ȘI: Birocrația digitală
Or, România ultimelor decenii poate fi caracterizaqtă exact prin acest sindrom al pierderii timpului istoric. Desigur, au fost și momente prielnice pe care le-am valorificat în cele din urmă, însă întârzierile și amânările au fost numeroase. Aș spune că am pierdut timp istoric pentru că timpul personal al politicienilor a fost altfle calibrat și a fost structurat în funcție de convergențe și interese care nu capturau mai nimic din substanța timpului istoric.
Să ne reamintim de primii ani de după 1989 când nu doar că am ratat o sincronizare spectaculoasă pe care ne-o pusese pe tavă căderea Cortinei de Fier, dar ne-am și întors în timp prin evenimentele care au urmat, așa cum au fost „vizitele” la București ale minerilor. Ne-am speriat de promisiunile viitorului deschis și, se poate spune și așa, am semnalizat la nivel social și politic că nu suntem hotărâți să o rupem cu trecutul. Nu ne-am mișcat repede, nu am fost flexibili și nu am îndrăznit. S-ar părea că principiul după care am acționat a fost să așteptăm deciziile altora, să nu fim noi cei care au inițiativa și să nu venim cu proiecte proprii de teama de a nu deranja. Drept rezultat, stilul nostru a fost de a aștepta și de a amâna, perderea de timp istoric fiind una irecuperabiă. Caut și nu găsesc niciun caz în care noi să fi grăbit mersul evenimentelor într-o direcție care să ne fie favorabilă și care să ducă la câștigarea de timp.
CITEȘTE ȘI: „Conservatorism” și „progresivism” într-o Românie oblojită
Dacă privim la ultimii ani, vedem că practicile sunt aceleași, adică îi așteptăm pe alții să dicteze ritmul și apoi, după ce aceștia o fac, ne remarcăm prin amânări și întârzieri. Așa a fost cu marile proiecte europene, așa este și acum cu PNRR, suntem în situația de a pierde finanțări tocmai pentru că nu am făcut la timp ceea ce ne-am asumat și am cerut de fiecare dată amânări. De multe ori imprsia este că gâfâim tot timpul, că suntem depășiți de srcini și nu avem competența instituțională pentru îndeplinirea lor la timp.
Să dau doar un exemplu vizibil de câtre toată lumea, cel al autostrăzilor. După 1989 nu am prioritizat această prolemă de infrastructură decisivă pentru dezvoltarea și conectarea regiunlor țării. Se părea că urmâm aceeași politică din vremea comunismului, deși între timp cu toții circulam prin Europa și vedeam cât de mult contează autostrăzile în funcționarea unei țări. Abia în ultimii ani am ajuns la un ritm acceptabil, dar avem în continuare amânări, întârzieri și pierderi de timp istoric. PNRR ne-a oferit o mare șansă, fructificată doar parțial.
CITEȘTE ȘI: Veștejirea vrejului selecționist?
Și toate acestea se întâmplă pentru că timpul personal al politcienilor este centrat pe alte priorități. Aș spune că ei trăiesc într-un timp politicianist, unul al cărui conținut este structurat în jurul intereselor politice de partid, adică ținta lor majoră nu este faptul istoric, ci faptul mărunt comparativ cu istoria, adică cel de pe agenda personală.
Altfel spus, nu trăim într-un timp al istoriei, ci în acela al politicienilor noștri. Este frustrant să asiști la o curgere a evenimentelor în care nu regăsești mize istorice majore, ci doar mărunțișuri politice, de cele mai multe ori o luptă pentru putere. Perioada actuală este un bun exemplu în această privință, cu toate aceste zbateri inutile din punct de vedere istoric. Suntem asemenea peștelui aruncat pe uscat din elementul său lichid. Uneori doar agonizăm prelungit din punct de vedere istoric, refuzăm transformarea societății și rămânem într-o inerție care ne garantează confortul mediocrității. Dar timpul personal al politicienilor poate fi unul prosper pentru ei, chiar dacă intervalul vieții lor nu va lăsa nimic redutabil în istorie. Iar noi, ceilalți cetățeni, vom rămâne cu aminitrea că ni s-au întâmplat anumite lucruri.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
