Prof. Constantin Stoenescu: Criza sistemului energetic și principiul „urma scapă turma”
Scăderea nivelului Dunării din cauza secetei prelungite din Europa crește riscul închiderii și celui de al doilea reactor de la Cernavodă, ceea ce ne duce efectiv într-o situație de criză energetică majoră, cu pericolul de dezechilibrare a sistemului, adică apariția unor situații în care apare riscul de întrerupere a furnizării de curent electric. Se poate întâmpla acest lucru deoarece în ultimii ani s-au luat în serie mai multe decizii greșite, chiar prostești, dovedind deopotrivă incompetență și indolență, prin care capacitatea de producție a României a fost redusă de la an la an, astfel încât, în prezent, la un consum normal de circa 7000 MW și care, la orele de vârf, poate crește cu încă o mie, noi asigurăm o producție care abia dacă poate urca, cu pornirea multor capacități disponibile, la două treimi din consum, ceea ce înseamnă că avem nevoie de importuri care ar putea ajunge de la 1700 MW la peste 2000 MW.
CITEȘTE ȘI: Insolvența morală a clasei politice
Se întâmplă acest lucru în condițiile în care în ultimele decenii ni s-a vorbit despre independența energetică a României, despre un mix energetic divers, despre folosirea resurselor în așa fel încât să asigurăm nu doar consumul actual, ci și disponibilități pentru dezvoltare. Ne dăm însă acum seama că deciziile luate au fost greșite, practic, în defavoarea noastră, așa încât noi înșine ne-am aruncat în criza de acum prin decizii luate în trecut. Așa s-a îănchis un cerc al erorilor. S-au făcut eori colosale de management al riscului, nu s-a gândit contextual și în funcție de evoluții posibile ale pieței energetice mondiale în funcție de diverse posibile evenimente politice, economice sau naturale. Politicienii au arborat aceleași measaje trimumfaliste prin care anunțau un viitor din ce în ce mai sigur, bazat inclusiv pe gazele din Marea Neagră.
Așa cum am spus, cauza principală a situației actuale o reprezintă deciziile iresponsabile prin care au fost închise capacități de producție fără ca în schimb să fie puse în funcțiune alte capacități cu o putere cel puțin echivalentă. Chiar că este revoltător cum au fost acceptate asemenea „reforme”, căci este o chestiune de bun simț, firește, în afară de cazul în care ești rău intenționat sau vrei să te sinucizi, că nu are cum să îți fie mai bine dacă închizi anumite capacități de producție energetică și nu pui nimic în locul lor. Regula este simplă, dacă pierzi capacități trebuie să compensezi, dar nu am făcut-o. Practic, am devenit din ce în ce mai vulnerabili prin propriile noastre decizii.
CITEȘTE ȘI: Birocrația digitală
Știe toată lumea, am închis centralele pe cărbune, desigur, în acord cu „politicile europene verzi” de reducere a emisiilor cu efect de seră produse de combustibilii fosili, dar am făcut-o într-un ritm care a depășit instalarea de noi capacități bazate pe surse regenerabile, în special, centrale eoliene și fotovoltaice. Pe de altă parte, s-au produs întârzieri în modernizarea capacităților existente sau deschiderea de noi capacități bazate pe gaze, așa că toată presiunea a trecut pe fotovoltaic și eolian. Dar aceste surse neconvenționale au specificul lor, ele funcționează cu randament mare atunci când bate vârntul și atunci câmd radiația solară este suficient de puternică, ceea ce înseamnă că nu ne putem baza pe ele pentru asigurarea unui flux stabil în sistem. Desigur, în ultimii ani tehniologiile din domeniu au evoluat și au apărut bateriile de stocare, într-adevăr, o soluție bună, însă ritmul de instalare a capacităților de stocare nu a putut fi nici acesta unul care să țină pasul cu instalarea de capacități neconvenționale.
Am rămas astfel cu un miez al mix-ului energetic dominat de reactoarele de la Cernavodă, câteva centrale pe gaze și, în orele de vârf, salvat de intrarea în funcțiune a hidrocentralelor. Dar nici în privința hidrocentralelor nu stăm pe roze, multe fintre ele având nevoie de opriri pentru mentenanță și retehnologizare, ceea ce înseamnă că avem o capacitate limitată de creștere a producției în hidrocentrale, cu chiu cu vai am putea să trecem peste 1 000 MW obținuți astfel. De aici toată această dramă cu oprirea celui de-al doilea reactor de la Cernavodă, caz în care, dacă l-am opri, ar trebui să creștem importurile cu cel puțin 700 de MW. Am ajunge astfel la importuri care ar fi pe la 2500 MW.
CITEȘTE ȘI: „Conservatorism” și „progresivism” într-o Românie oblojită
Dar cât putem importa? Avem oare o asemenea capacitate de interconectivitate la sistemul european, la vecini în primul rând, pentru a crește importurile de energie electrică? Se știe că rețeaua națională are o capacitate tehnică de schimb transfrontalier situată pe la 4 000 de MW, deci am avea ceva spațiu disponibil. Da, în teorie, pentru că în practică trebuie ca și vecinii noștri să dispună de surplusul de energie pe care să ni-l trimită nouă. Dar și ei se zbat în dificultăți asemănătoare. Așa că…
CITEȘTE ȘI: Veștejirea vrejului selecționist?
Pe scurt, asităm acum la decizii guvernamentale disperate pentru că timp de decenii s-au luat decizii strategice greșite care, în loc să ducă spre mult trâmbițata independență energetică, au subminat capacitatea de reziliență a sistemului energetic. Turma de politicieni a rămas în urmă, noi dăm din colț acum și încercăm să scăpăm din încurcătură. Dar vom învăța oare ceva din toate aceste greșeli și vom încerca nu doar să reparăm erorile, ci și să ne înzdrăvenim energetic? Mă tem că mai multă apă pe Dunăre va aduce imediat uitarea în mințile efemere și ocazionale ale politicienilor noștri și data viitoare, când condițiile vor fi din nou neprielnice, o vom lua de la capăt.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
