Există o formă de poluare mai toxică decât dioxidul de carbon și mai corozivă decât acidul sulfuric: minciuna clasei politice românești. S-a spus despre actualii guvernanți că mint așa cum respiră, dar realitatea este mult mai crudă. Ei mint de două ori la fiecare ciclu respirator: o dată când inspiră, promițând reforme și viziune, și a doua oară când expiră, eliminând în spațiul public justificări penibile pentru eșecuri pe care le-au orchestrat cu bună știință.

CITEȘTE ȘI: De la Siliștea-Gumești în eternitate: Marin Preda sau sfințenia onestității literare

Această minciună nu este una accidentală, având un caracter profund structural. Ne-am obișnuit să privim factura la energie ca pe un fenomen meteorologic inevitabil, când este, de fapt, un act de acuzare la adresa unei clase politice care a ales să sacrifice siguranța națională pentru confortul propriei funcții. În timp ce poporul se întreabă dacă își va permite căldura la iarnă, „păcălicii” istoriei contemporane își ajustează cravatele în studiouri TV, ridicând din umeri și arătând cu degetul spre „directivele europene”. Este o piesă de teatru absurd în care regizorul este lăcomia, iar spectatorul este singurul care plătește biletul, cu prețul propriei demnități.

Ani de zile ni s-a servit aceeași otravă retorică: „UE ne cere să închidem minele”, „Bruxelles-ul vrea decarbonizare imediată”. Recent însă, vălul a fost ridicat direct de la sursă. Declarațiile oficiale ale Uniunii Europene au venit ca un trăsnet peste liniștea minciunii de la București: UE nu a cerut niciodată României să își distrugă sistemul energetic. Nu a existat un ordin imperativ pentru execuția termocentralelor fără o alternativă solidă.

Adevărul este că Bruxelles-ul a fost doar paravanul convenabil, „omul negru” pe care politicienii români l-au folosit pentru a-și masca propria agendă. Această descoperire trece dincolo de statutul unei simple știri de presă, devenind o revelație a trădării. Am fost mințiți că suveranitatea noastră energetică este o victimă a progresului ecologic european, când, în realitate, ea a fost oferită pe tavă unor interese de grup care prosperă din importuri scumpe și speculă protejată. Politicianul român a învățat că este mai ușor să dai vina pe un birocrat de la mii de kilometri distanță decât să recunoști că nu ai citit rapoartele strategice care îți stăteau pe birou.

CITEȘTE ȘI: Ultimul refugiu al binelui: de ce averile sunt temporare, iar ruina unui popor este păcatul etern

De ce ar dori un stat să-și distrugă propria independență? Răspunsul nu ține de economie, având rădăcini sociale și profunde implicații politice. Din perspectivă istorică, minerii au constituit o forță colectivă capabilă să debalanseze regimuri, depășind statutul de simplă categorie profesională. Memoria „mineriadelor” și a grevelor masive a lăsat o cicatrice de frică pe creierul clasei politice. Pentru „păcălicii” care ne conduc, o masă de mii de oameni solidari, care dețin cheia siguranței energetice, reprezintă un pericol iminent.

Toate partidele, indiferent de culoarea lor ideologică, s-au pus de acord asupra unui singur lucru: această forță trebuie dezmembrată. Închiderea minelor nu a fost despre „verde”, având drept miză „liniștea”. Au preferat să accepte vulnerabilitatea energetică a țării pentru a evita presiunea socială și protestele care le-ar fi putut afecta poziția politică. Au transformat mii de familii în asistați sociali sau în emigranți, doar pentru a elimina riscul unei forțe sindicale care să le ceară socoteală. Este cinismul pur al celui care dă foc hambarului de teamă că șoarecii vor face prea mult zgomot.

Dacă vrei să înțelegi de ce suntem aici, privește chipurile politicienilor. Avem de-a face cu o „aristocrație a inculturii”. Indivizi care nu au citit în viața lor un raport de strategie energetică, dar care știu să citească perfect traseul banilor prin off-shoruri. Singura lor specializare reală este „sifonarea”. Pentru ei, studiul este o slăbiciune, iar cartea un obiect decorativ.

Lipsa de viziune este rezultatul direct al lipsei de educație. Într-o lume în care tehnologia stocării și a regenerabilelor avansează cu viteza luminii, guvernanții noștri se împiedică în concepte de bază. Ei nu pot anticipa efectele unei decizii pentru că nu au instrumentele mentale necesare. Este nevoie de inteligență și studiu pentru a înțelege că nu poți închide minele de cărbuni fără să ai baterii de stocare la scară industrială. Dar cum să ceri viziune de la cineva a cărui maximă aspirație intelectuală este să nu fie prins cu mâna în sacul bugetar?

CITEȘTE ȘI: Prețul umilinței la pompă: când specula devine virtute politică

Exemplul managementului „verde” în varianta românească este halucinant. În loc să încurajezi independența energetică a cetățeanului prin reducerea TVA la panouri fotovoltaice și sisteme de stocare, vedem măsuri precum cele ale lui Bolojan, sau ale altora, care nu fac decât să îngreuneze tranziția. Să mărești taxele pe soare și pe vânt în timp ce plângi pe umărul UE este culmea ipocriziei.

Am ajuns în situația în care specula este ridicată la rang de virtute în ceea ce ei numesc „postliberalism”. Nu mai avem o piață liberă, este o junglă controlată în care prețul energiei este umflat artificial de intermediari care nu produc nici măcar un watt, dar care au „conexiunile” potrivite. Statul român privește pasiv, sau mai degrabă complice, cum prețurile explodează, deoarece încasările mai mari din TVA înseamnă mai mulți bani de „sifonat” către clientela politică. Este un sabotaj economic premeditat împotriva propriei industrii și a propriului popor.

Social, efectele sunt devastatoare. Am trecut de la mândria de a fi un hub energetic regional la umilința de a importa energie din țări vecine care au avut „neobrăzarea” de a nu-și închide propriile centrale. România este astăzi un organism care și-a scos singur plămânii, energia pe cărbune, sperând că va putea respira printr-un pai, regenerabilele nestocate.

CITEȘTE ȘI: Când un premier devine istorie și este singurul care nu înțelege: Viktor Orbán, Uniunea Europeană și iluzia grandorii pierdute

Poporul plătește nota de plată atât în bani, cât și prin pierderea unor perspective pentru viitor. Fiecare fabrică închisă din cauza costului energiei înseamnă destine frânte. Fiecare bătrân care stă în frig este o pată pe obrazul acestui stat eșuat. Dar „păcălicii” sunt veseli. Ei nu simt frigul, pentru că buzunarele lor sunt pline de căldura banului public. Ei nu înțeleg că o națiune fără energie este o națiune fără coloană vertebrală, ușor de manipulat și ușor de îngenuncheat.

Băieți, există un adevăr pe care nicio funcție vremelnică și niciun cont în bancă nu vi-l pot ascunde la infinit: suntem cu toții temporari! Istoria păstrează memoria celor care au construit ceva pentru ceilalți, în vreme ce averile imense rămân, adesea, simple acumulări trecătoare. De la facerea lumii, niciun bogat nu a reușit să-și ia cu el averile, mașinile sau influența. Moartea este marele egalizator, singura instanță care nu poate fi mituită sau manipulată prin „limbă de lemn”.

CITEȘTE ȘI: România răsturnată: demnitarii urcă, profesorii și medicii se prăbușesc

Este greu de priceput pentru voi, cei care v-ați făcut din speculă un zeu, că există un singur lucru permanent în acest univers: BINELE. Binele pe care l-ai făcut unui bătrân oferindu-i siguranță, binele pe care l-ai făcut unei țări oferindu-i lumină, nu întuneric. Dumnezeu ne-a făcut trecători tocmai pentru a ne forța să lăsăm în urmă ceva mai bun decât am găsit. Voi ce lăsați? O țară în beznă și facturi încărcate cu lacrimi?

Vă las cu un gând care să vă bântuie nopțile de lux: cel ce fură din lumina celuilalt va sfârși prin a nu-și mai găsi propriul drum în întuneric.

CITEȘTE ȘI: Când puterea mimează conflictul, iar România trăiește din reflex

Încă mai aveți timp să vă opriți, deși cronometrul istoriei ticăie necruțător. Alegeți, măcar o dată, să inspirați adevăr și să expirați dreptate, pentru că, în final, singura avere care nu se devalorizează este conștiința curată.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114