TITI SULTAN: ROMÂNII DE PRETUTINDENI SI SPRIJINUL AUTORITATILOR STATELE

Articolul 7 din Constituția României dispune că ,, Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt „.
CITEȘTE ȘI: INTERIMATUL FUNCȚIEI DE PRIM-MINISTRU
Având în vedere că în străinătate se afla în jur de 10 milioane de cetățeni români, pentru sprijinul acestora a fost constituită Circumscripția electorală nr.43- pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării, reprezentativitatea acestora fiind asigurată prin 4 deputati și 2 senatori. În acest context, fostul deputat PNL pentru Diaspora în perioada 2020- 2024. Vicepreședinte al Comisiei Camerei Deputaților pentru românii din afara frontierelor țării a susținut antreprenorii români din străinătate și a promovat inițiative legislative și măsuri pentru reducerea birocrației,, digitalizarea relației cu statul, sprijinirea românilor din străinătate care intenționează să revină în țară și crearea de condiții prielnice pentru cei care vor să investească în România.
Milioanele de cetățeni români care trăiesc și muncesc în străinătate au acumulat experiență profesională, competențe manageriale, capital know-how și o cultură antreprenorială care pot contribui enorm la dezvoltarea României în acest cadru economico- energetic extrem de complicat. Am amintit despre activitatea deputatului Valentin Făgărășan, deoarece, una dintre direcțiile pe care le-a susținut constant în timpul mandatului său- încurajarea românilor din străinătate să investească sa dezvolte afaceri în România este dusă mai departe prin masuri concrete și începe să prindă contur.
CITEȘTE ȘI: CINE ȘI ÎN CE CONDIȚII POATE DIZOLVA PARLAMENTUL?
De aceea, Valentin Făgărășan apreciază inițiativa ,, Diaspora investește acasă ” și îl felicită pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru că a continuat această direcție și a transformat-o într-un instrument concret de sprijinire a investițiilor românilor din străinătate. Prin urmare, în Politică nu ar trebui să conteze cine își asumă meritul unei idei, ci dacă o idee bună ajunge să fie pusă în practică și produce rezultate pentru oameni. Românii din diaspora nu sunt doar românii care au plecat din cauza incapacității autorităților statului român de a le asigura un nivel de trai decent. Sunt o parte esențială a viitorului economic al României.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









