Editoriale

Care sunt limitele plăților cu numerar în U.E.

Începând cu 01.01.2027, în țările U.E. limita maximă plăților cu numerar va fi de 10.000 euro, dar țările care au limite sub acest plafon pot păstra maximele restrictive pe care le au. Este important de știut aceste limite mai ales în contextul în care românii călătoresc foarte mult înafara țării, și nu numai în interes turistic. Iată care sunt aceste limite pe țări, sursa informării fiind https://www.evz.de/en/topics/banking-finance/cash-payment-limits/.

Țara Limită actuală pentru Rezidenți / Comercianți Observații și Reguli Suplimentare
🇦🇹 Austria Fără limită Se solicită ID pentru tranzacții mari; noul prag de 10.000 € se va aplica din 2027.
🇧🇪 Belgia 3.000 EUR Limita se aplică pentru achiziții de bunuri și servicii. Interzis cash în imobiliare.
🇧🇬 Bulgaria 5.000 EUR Plățile peste prag se fac exclusiv prin bancă.
🇨🇾 Cipru Fără limită Nu există prag maxim, dar se aplică reguli stricte de raportare AML peste 10.000 €.
🇭🇷 Croația 10.000 EUR Tranzacțiile comerciale peste acest prag trebuie făcute prin cont bancar.
🇩🇰 Danemarca 2.700 EUR Limită aplicabilă pentru plăți către comercianți. Mai sunt o serie de condiții, trebuie informare înainte de a utiliza numerar.
🇪🇪 Estonia Fără limită Banca centrală recomandă prudență, dar nu există plafon legal curent.
🇫🇮 Finlanda Fără limită Comercianții pot refuza numerarul dacă informează din timp clientul.
🇫🇷 Franța 1.000 EUR Crește la 15.000 EUR pentru nerezidenții care fac achiziții personale.
🇩🇪 Germania Fără limită Declararea identității este obligatorie pentru sume cash de peste 10.000 EUR.
🇬🇷 Grecia 500 EUR Orice tranzacție comercială de peste 500 € se face prin card sau transfer.
🇮🇪 Irlanda Fără limită Nu există o limită legală fixă, cu excepția politicilor interne ale firmelor.
🇮🇹 Italia 5.000 EUR Limita actuală a fost majorată recent la acest prag, de la 01.01.2023, pentru orice plată cash, până la această dată limita era 2.000 euro.
🇱🇻 Letonia 7.200 EUR Prag valabil indiferent dacă tranzacția are loc dintr-o singură plată sau mai multe.
🇱🇹 Lituania 5.000 EUR Se aplică tranzacțiilor economice; părțile trebuie să folosească bănci peste prag.
🇱🇺 Luxemburg Fără limită Nu există plafon național, dar regulile europene din 2027 vor schimba asta. Oricum, și în prezent, comerciantul trebuie să verifice identitatea clientului la plăți de peste 10.000 euro.
🇲🇹 Malta 10.000 EUR Interzis cash peste această sumă pentru mașini, bărci, bijuterii, opere de artă.
🇳🇱 Țările de Jos 3.000 EUR Plafon care urmează să intre în vigoare pentru achizițiile comerciale de bunuri.
🇵🇱 Polonia 15.000 PLN Aproximativ 3.300 EUR. Valabil pentru tranzacții între companii (B2B).
🇵🇹 Portugalia 3.000 EUR Scade la 1.000 EUR în cazul plăților efectuate pentru taxe și impozite. Plățile făcute de nerezidenți sunt limitate la 10.000 euro. Până la 500 euro taxele și impozitele se plătesc doar în numerar.
🇷🇴 România 5.000 / 10.000 RON 5.000 lei/zi (954 euro) între firme și persoane fizice comercianți, 10.000 lei  (1.907 euro) între comercianți și persoane fizice; 50.000 lei (9.535 euro) între persoane fizice.
🇸🇰 Slovacia 15.000 EUR Limită unică valabilă atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii.
🇸🇮 Slovenia 5.000 EUR Limită aplicată atunci când se plătesc bunuri sau servicii către comercianți.
🇪🇸 Spania 1.000 EUR Prag strict aplicat comercianților; urcă la 10.000 EUR pentru consumatorii nerezidenți.
🇸🇪 Suedia Fără limită Suedia este o economie aproape complet digitală; magazinele pot refuza legal cash-ul, dar serviciile de sănătate sunt obligate să accepte cash-ul.
🇨🇿 Cehia 270.000 CZK Aproximativ 10.500 EUR pe zi (calculat pe zi).
🇭🇺 Ungaria 1,5 mil. HUF Aproximativ 4.140 EUR pe lună; limita se aplică exclusiv persoanelor juridice. Persoanele fizice nu au restricție.

După cum se vede, situațiile sunt diferite de la o țară la alta, ce este însă cert este faptul că cash-ul nu poate fi eliminat complet, totul este să se găsească cea mai bună formulă pentru utilizarea acestuia, în funcție de posibilitățile fiecărei țări, de cultura acestora, de necesități etc.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button