Baia Mare

Patru servicii medicale de înaltă complexitate vor fi finanțate din septembrie la Baia Mare

Începând din septembrie 2026, Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș va finanța patru noi servicii medicale de înaltă complexitate la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Procedurile se adresează pacienților cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare și vor fi acordate în cadrul programelor naționale de sănătate curative.

Extinderea serviciilor medicale finanțate în județul Maramureș le oferă pacienților eligibili posibilitatea de a beneficia de tratamente specializate mai aproape de casă, reducând necesitatea deplasărilor către alte centre medicale din țară.

„Pentru pacient, posibilitatea de a primi tratamentul necesar în Baia Mare poate însemna mai puține drumuri și mai mult timp alături de familie. Din septembrie, CAS Maramureș va finanța aceste proceduri prin programele naționale de sănătate curative. Folosim fondurile publice cu responsabilitate, astfel încât asigurații eligibili să poată beneficia efectiv de serviciile prevăzute de programe”, a declarat Adrian Mădăraș, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș.

Brahiterapie 3D pentru pacienții oncologici

În cadrul Subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare va fi finanțată procedura de brahiterapie 3D.

Brahiterapia este o metodă de radioterapie în care sursa de radiații este poziționată în apropierea sau în interiorul zonei care trebuie tratată. Procedura permite administrarea tratamentului într-o manieră localizată, conform indicației medicale.

Trei servicii pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare

În cadrul Programului național de boli cardiovasculare, vor fi finanțate trei tipuri de proceduri:

  • proceduri terapeutice de electrofiziologie;
  • tratamentul aritmiilor complexe prin proceduri de ablație;
  • tratamentul adulților cu malformații cardiace congenitale prin intervenții de cardiologie intervențională.

Aceste servicii se adresează pacienților pentru care există indicație medicală și care îndeplinesc condițiile de acces prevăzute în programele naționale de sănătate curative.

Tratament specializat mai aproape de pacienți

Finanțarea acestor patru servicii medicale la Baia Mare reprezintă o extindere a accesului la proceduri medicale complexe pentru pacienții din Maramureș.

Pentru persoanele care au indicație pentru aceste intervenții, posibilitatea de a beneficia de tratament în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” poate însemna mai puține deplasări către alte centre medicale și acces la servicii specializate mai aproape de familie.

Noile servicii vor fi finanțate de Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș începând cu luna septembrie 2026, prin programele naționale de sănătate curative.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button