Noaptea în care bunul-simț a fost amenințat cu amenda: între complicitatea autorităților și disprețul față de cetățean

Marea promisiune a societății moderne se bazează pe un principiu simplu și fundamental: contractul social. Cetățeanul muncește, își plătește taxele, respectă normele de conviețuire și cedează statului monopolul asupra forței coercitive în schimbul unui singur lucru, siguranța și protecția liniștii sale. În schimbul orelor grele de muncă, omul cinstit nu cere favoruri, urmărește doar garanția că, atunci când întunericul se așterne peste oraș, se va putea odihni în propria casă fără a fi terorizat după bunul plac al altora.

Ce se întâmplă însă când acest contract este rupt chiar de către cei plătiți să-l garanteze? Ce se întâmplă când instituțiile statului își întorc privirea de la agresor și își îndreaptă colții către victimă? Trăim, din păcate, într-o realitate în care civismul a devenit un risc, iar indignarea justificată în fața nesimțirii este tratată ca o infracțiune. Când ordinea publică se transformă într-un teatru al absurdului, iar autoritatea se rezumă la aroganță și lehamite, cetățeanul simplu realizează că trăiește într-un spațiu al nimănui, guvernat după regulile unei veritabile republici bananiere, și nu într-o comunitate protejată.

Noaptea trecută ar fi trebuit să fie o noapte obișnuită de odihnă după o zi lungă și istovitoare de muncă. Pentru un om care își respectă îndatoririle zilnice, casa este sanctuarul în care își reface forțele. Însă în Aradul anului 2026, sanctuarul cetățeanului poate fi spulberat în orice clipă de sfidarea brutală a celor care consideră că domeniul public este propria lor moșie.

Trecuse bine de ora 23:00. În loc de liniștea firească a nopții, atmosfera era dominată de un chef grotesc: muzică, hărmălaie, grătare încinse și un comportament agresiv verbal manifestat de un grup de indivizi certați cu elementarele norme de civilizație. În fața unei asemenea sfidări, reacția firească a oricărui cetățean responsabil este să apeleze la autorități, încredințat fiind că legea este egală pentru toți.

La ora 23:31, am format primul apel către Dispeceratul Poliției Locale Arad, la numărul 0257 939. Rezultatul? Un semnal sonor prelung, urmat de o tăcere apăsătoare. Nimeni nu a răspuns. Într-un oraș care se pretinde european, telefonul destinat urgențelor și sesizărilor cetățenești sună în gol la miezul nopții.

Peste un minut, la ora 23:32, am revenit cu un al doilea apel. De această dată, la capătul firului a răspuns o voce îmbibată de o lehamite profundă, suparată parcă pe faptul că un cetățean îndrăznește să deranjeze liniștea dispeceratului. Persoana respectivă, pe care cu greu o poți numi ofițer de serviciu, având în vedere lipsa totală de profesionalism, nu a găsit de cuviință nici măcar să se prezinte. Fără nume, fără număr de legitimație, fără respectarea vreunui cod deontologic elementar. O simplă voce anonimă, ostilă și grăbită să expedieze problema.

La câteva minute după apel, un echipaj al Poliției Locale a trecut prin zonă. Dar cum a trecut? „Doar în treacăt”, într-o plimbare superficială, fără a coborî, fără a legitima pe cineva, fără a constata în mod real faptele antisociale care tulburau întreaga comunitate. O simplă bifare din mașină a unei prezențe formale.

Văzând că petrecerea zgomotoasă continuă și că nu a fost luată nicio măsură, la ora 23:50 am revenit cu un nou apel la Poliția Locală. Ceea ce a urmat depășește însă limita coincidențelor logice. Înainte ca vreun echipaj să-și facă simțită prezența pe stradă, un autoturism marca BMW au demarat în trombă și au dispărut subit din peisaj. Volumul muzicii a fost redus instantaneu, ca la un semn invizibil.

Cum se face că tocmai în intervalul dintre apelul cetățeanului și sosirea echipajului, suspecții agresivi verbal au închis muzica? A fost o simplă intuiție a lor sau au fost avertizați în prealabil de „oamenii legii” că urmează un control? Întrebarea este legitimă și doare: cui îi servesc aceste structuri de poliție locală? Cetățeanului care își plătește taxele sau celor care încalcă legea cu nerușinare?

Privind această scenă grotescă, am înțeles că sesizarea la nivel local se lovea de un zid de indiferență sau chiar de complicitate tactică.

Disperat de nepăsarea locală, la ora 23:55 am sunat la numărul unic de urgență 112, raportând faptele antisociale și tulburarea gravă a liniștii publice. La scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj din cadrul Poliției Naționale.

Doi agenți tineri, „cu o tresă”, după cum se putea observa pe epoleti, au venit la ușa mea. Așa cum devenise deja o tristă regulă în acea noapte, nici acești doi agenți nu au găsit de cuviință să se prezinte. Nici nume, nici funcție, nici cel mai mic gest de politețe instituțională. Bunul-simț și deontologia profesională păreau să fi fost complet eliminate din instrucția lor.

Reacția lor a fost uluitoare. Privindu-mă cu o superioritate afișată, mi-au spus pe un ton acuzator: „Dumneavoastră ați sesizat prin 112? Păi noi nu auzim nicio muzică!”

Le-am explicat, printr-un raționament elementar de logică pură: Cum să mai auziți muzica acum, dacă dumneavoastră ați ajuns la câteva minute după ce au venit și polițiștii locali, iar un posesor de BMW-uri au fost avertizați și au părăsit zona?

Răspunsul lor a fost o palmă dată oricărei noțiuni de dreptate: am fost avertizat prompt că voi fi amendat din cauză că am sesizat poliția „fără temei”. Adică, într-o logică strâmbă de stat eșuat:

1. Un grup de indivizi încalcă legea la ora 23:00, fac grătar și ascultă muzică la un volum care depășește orice limită admisă.
2. Cetățeanul sună la poliție de mai multe ori.
3. Poliția întârzie, suspecții pleacă sau opresc muzica.
4. Poliția ajunge în tăcere și decide să amendeze cetățeanul care a avut tupeul să ceară respectarea legii!

Trăim oare într-o țară bananieră? Răspunsul este tot mai evident când analizăm această noapte. Într-un stat de drept funcțional, agenții de poliție cercetează, întreabă vecinii, verifică momentele apelurilor, analizează dovezile și caută să protejeze comunitatea. Într-o republică bananieră, agenții caută calea cea mai ușoară: sancționarea omului de la ușă, pentru că el este acolo, este civilizat și nu reprezintă o amenințare fizică pentru ei.

Atitudinea de lehamite, refuzul de a se prezenta, amenințările cu amenda și lipsa totală de empatie arată o ruptură adâncă între cetățean și autorități. Când am sunat a doua oară la Poliția Locală și le-am atras atenția că voi face o sesizare oficială la conducere, către domnul director Toma, reacția a fost aceeași tăcere plictisită. Când sistemul știe că nu răspunde în fața nimănui, devine imun la suferința și nevoile celor pe care ar trebui să îi servească.

Acesta este semnalul de alarmă pe care îl trag astăzi pentru toți locuitorii Aradului: aveți mare grijă când îndrăzniți să sesizați fapte antisociale la ore târzii! S-ar putea să constatați că agresorii scapă basma curată, iar dumneavoastră vă treziți la ușă cu un proces-verbal și o amendă usturătoare pentru că ați deranjat somnul de frumusețe al organelor de ordine.

Nu scriu aceste rânduri dintr-o simplă frustrare de moment, le scriu dintr-o durere adâncă provocată de degradarea morală a instituțiilor noastre. Nu putem accepta ca frica să schimbe tabăra sau ca oamenilor cinstiți să le fie teamă să sune la poliție, în timp ce scandalagii de profesie zburdă liberi pe străzi, chiar și sub influențe de orice natură, protejați de lentoarea și incompetenta sistemului.

Aștept cu o nemărginită determinare procesul-verbal de amendă din partea agenților „cu o tresă”.

În loc să fie o dovadă a vinovăției mele, acea bucată de hârtie va deveni o dovadă incriminatorie împotriva propriului lor mod de acțiune. În momentul în care voi primi acea sancțiune absurdă, mă voi adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru a depune o plângere penală privitoare la presupuse fapte de neglijență în serviciu și abuz, săvârșite de acești agenți care au uitat ce înseamnă haina pe care o poartă.

Nu putem să nu mai reacționăm. Dacă tăcem, le dăm câștig de cauză celor care au transformat noaptea într-un maidan și instituțiile într-un scut pentru nesimțire.

Demnitatea unui oraș nu se măsoară în numărul de mașini de poliție care „în treacăt” mai ies pe străzi, se reflectă în capacitatea de a proteja somnul unui om obosit după o zi de muncă. Atâta timp cât ne vom lăsa călcați în picioare de aroganța unor purtători de uniformă fără nume și fără bun-simț, vom rămâne doar niște spectatori neputincioși în propria noastrǎ țară. Dar dacă alegem să luptăm, să sesizăm Parchetul, să demascăm neregulile și să cerem socoteală, există încă o șansă ca legea să redevină ceea ce a fost odată: scutul celor buni, nu bâta împotriva celor vulnerabili.

Sursa foto: Politia Locala Arad

Va urma.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114