Ioan-Aurel Pop critică dur reformele din educație
Academicianul Ioan-Aurel Pop a lansat o critică amplă la adresa modului în care a fost reformată școala românească în ultimele decenii. Istoricul susține că reducerea rolului disciplinelor clasice, fragmentarea anului școlar și abandonarea studiului cronologic al istoriei afectează formarea elevilor. În discursul său, Pop i-a criticat inclusiv pe cei pe care îi numește „progresiști”, „neomarxiști”, „globaliști”, „anulatorii culturii” și, mai nou, „treziții”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români 2026, organizat la București între 9 și 12 septembrie, sub tema „Istoriografia secolului XXI: Evoluții, provocări și oportunități”. Printre temele oficiale ale congresului se află și educația istorică în contextul noilor programe școlare.
Pop: Istoria trebuie învățată cronologic
Una dintre principalele teze susținute de Ioan-Aurel Pop este că istoria nu poate fi înțeleasă fără respectarea succesiunii cronologice a evenimentelor.
Istoricul consideră că reorganizarea materiei în jurul unor teme generale a dus la pierderea legăturilor dintre evenimente și epoci. În opinia sa, elevii trebuie să înțeleagă mai întâi evoluția societății de la o perioadă la alta, înainte de a aborda teme desprinse din contextul istoric.
Pop susține aceeași idee și în intervenții anterioare, criticând tendința de a fragmenta disciplina istoriei și argumentând că aceasta ar trebui studiată „din cele mai vechi timpuri până azi”.
În cazul istoriei comunismului, istoricul nu contestă necesitatea studierii perioadei, ci se opune ideii ca aceasta să fie desprinsă complet de restul istoriei contemporane.
În viziunea sa, comunismul trebuie înțeles în contextul evenimentelor care l-au precedat și al evoluțiilor care au urmat.
Atac la „progresiști”, „globaliști” și „treziți”
Discursul lui Pop a avut și o puternică dimensiune polemică.
Academicianul a folosit termenii „progresiști”, „neomarxiști”, „globaliști”, „anulatorii culturii” și „treziții” pentru a desemna curente și grupuri pe care le consideră responsabile pentru schimbarea modului tradițional de predare a istoriei și culturii.
Ideea nu este nouă în discursul istoricului. Într-un text publicat anterior despre reforma educației și despre statutul istoriei și geografiei în școală, Pop a criticat ceea ce considera o tendință de înlocuire a disciplinelor consacrate cu materii și abordări noi.
Într-un alt text, el a asociat explicit dezbaterile despre „neomarxiști”, „progresiști”, „cultura anulată” și „treziți” cu ceea ce consideră a fi tentative de reinterpretare a trecutului prin criterii contemporane.
„Cinci module și cinci vacanțe”
Un alt punct constant al criticii lui Ioan-Aurel Pop îl reprezintă actuala structură a anului școlar.
Academicianul contestă trecerea de la sistemul tradițional al celor trei trimestre și trei vacanțe la actuala organizare în cinci module și cinci vacanțe, la care se adaugă programe precum „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
Într-un text publicat în 2025, Pop susținea că reformele au pus accentul mai mult pe schimbarea formei decât pe conținut și avertiza asupra fragmentării procesului educațional.
În aceeași direcție, el a criticat ideea că problemele sistemului educațional pot fi rezolvate prin modificări administrative succesive.
Istoria României și identitatea europeană
Un alt punct important al poziției sale este raportul dintre istoria națională și istoria europeană.
Pop respinge ideea că accentul pus pe istoria României ar intra în contradicție cu apartenența țării la Europa. În opinia sa, identitatea națională și cea europeană nu se exclud.
Istoricul consideră că un elev poate înțelege istoria europeană și universală tocmai pornind de la cunoașterea propriei istorii.
Această perspectivă se regăsește și în dezbaterile oficiale ale Congresului Național al Istoricilor Români, unde sunt prevăzute teme privind raportul dintre istoria locală, istoria națională, istoria Europei și istoria globală.
Italia, exemplul dat de academician
Pentru a-și susține argumentul privind importanța istoriei naționale, Ioan-Aurel Pop invocă și sistemul italian de educație.
El afirmă că în Italia studiul istoriei naționale ocupă un loc important și este prezentat în ordine cronologică.
Concluzia istoricului este că România nu ar trebui să renunțe la studiul coerent al propriei istorii doar pentru că sistemul educațional încearcă să se adapteze unei societăți europene și digitalizate.
„Nu se mai transmit cunoștințe”
Pop critică și orientarea educației către competențe și deprinderi practice în detrimentul acumulării de cunoștințe.
În opinia sa, faptul că informația este disponibilă pe internet și în bazele de date digitale nu înseamnă că memoria și cultura generală au devenit inutile.
„România educată” nu poate fi construită, susține el, doar prin schimbări de formă sau prin transferarea informației din manuale către calculatoare și telefoane.
Într-un interviu anterior, Pop critica exact această tendință, susținând că unii decidenți consideră că informația este deja disponibilă în mediul digital și că elevii nu mai au nevoie de aceeași bază de cunoștințe.
Critici și asupra modului în care sunt construite programele școlare
Ioan-Aurel Pop a criticat inclusiv implicarea elevilor în procesul de elaborare a programelor școlare, susținând că astfel de decizii ar trebui să aparțină specialiștilor.
Într-o intervenție recentă, istoricul a afirmat că programele trebuie construite de oameni cu expertiză în disciplinele respective și a contestat ideea ca elevii să decidă ce capitole ar trebui păstrate sau eliminate din discipline precum matematica, fizica sau istoria.
O dispută mai amplă despre viitorul școlii
Declarațiile lui Ioan-Aurel Pop se înscriu într-o dezbatere mai largă privind direcția în care trebuie să meargă educația românească.
Pe de o parte, susținătorii reformelor pun accent pe competențe, interdisciplinaritate, competențe digitale și adaptarea școlii la cerințele societății contemporane.
Pe de altă parte, critici precum Ioan-Aurel Pop consideră că aceste obiective nu trebuie să ducă la diminuarea rolului disciplinelor fundamentale și la pierderea unei baze solide de cunoștințe.
Pentru academician, problema nu este modernizarea școlii în sine, ci modul în care aceasta este făcută.
Iar mesajul său este unul tranșant: o școală care fragmentează excesiv materiile, reduce rolul disciplinelor clasice și renunță la reperele cronologice riscă să producă elevi care au acces la foarte multă informație, dar care întâmpină dificultăți în a o așeza într-un context coerent.
Surse
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
