Politica românească a devenit, în ultimii ani, un spectacol de magie neagră în care singurul lucru care dispare cu adevărat este interesul cetățeanului. Asistăm la o succesiune de „numiri strategice” menite să prelungească agonia unei clase politice incapabile să ofere o direcție și o viziune pentru consolidarea statului. Ultima mutare pe această tablă de șah ruginită, aducerea în prim-plan a unor figuri precum Mureșan, sub aura salvatoare a lui Bolojan, capătă mai degrabă forma unui ritual de sacrificiu decât a unui veritabil act de guvernare.

CITEȘTE ȘI:  Miorița sub bocancul demagogiei: trădarea protestului curat al ciobanilor români

Suntem martorii unui scenariu dramatic intitulat „salvați soldatul Bolojan”. Partidele istorice, în special PNL, își sacrifică pe altarul supraviețuirii proprii tot ceea ce mai aveau: identitatea, veteranii, principiile. Dar acest altar este consacrat conservării puterii, iar renașterea rămâne în afara mizei sale. Ilie Bolojan apare drept paravan, o figură a cărei legitimitate locală este folosită ca scut pentru atacul defensiv, disperat, al unui sistem care se prăbușește sub propria incompetență.

În acest joc de umbre, nu mai contează cine ocupă scaunul de la Palatul Victoria. Fie că îl cheamă Bolojan, Grindeanu, Fritz sau oricare alt „produs” scos la imprimantă de laboratoarele politice, rolul rămâne același: gestionarea ordinii existente. Acești oameni sunt, în esență, pioni, unii mai lucioși, alții mai tociți, dar toți supuși acelorași reguli ale unei table de șah controlate din afara instituțiilor democratice. Niciunul dintre ei nu posedă anvergura omului politic care înțelege destinul unei națiuni. Sunt funcționari de partid sau de sistem, a căror „performanță” este măsurată în capacitatea de a nu deranja, de a semna la timp și de a asigura continuitatea mandatului pentru „păpușarii” din umbră. Tragedia României este că am ajuns în situația de a compaa eficiența administrativă cu geniul politic, pentru că un bun primar nu înseamnă automat un om de stat.

Cazul lui Siegfried Mureșan este, probabil, punctul culminant al alienării clasei politice față de propriul popor. Cum să justifici numirea ca prim-ministru a unui individ al cărui CV se rezumă exclusiv la coridoarele puterii politice? Un „specialist” care nu a construit nimic, nu a gestionat o criză reală și nu cunoaște pulsul economiei reale din România.

CITEȘTE ȘI: Apostolul din Apuseni: Avram Iancu și testamentul nescris al demnității românești

El este, în esență, un „executor docil” al intereselor externe, o interfață perfectă pentru cei care privesc România ca pe un simplu teren de manevră. Prima sa funcție relevantă, cea de consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Germaniei, vorbește mai degrabă despre loialitate decât despre o competență demonstrată. Pentru cine lucrează Siegfried Mureșan? Pentru România sau pentru agenda care i-a conturat cariera în acele birouri străine? Aceasta este întrebarea care ar trebui să ardă pe buzele tuturor celor care mai cred în suveranitate.

Este o rușine incalificabilă ca o țară cu istoria și potențialul României să nu mai poată propune pentru funcții înalte decât oameni care nu au nicio legătură emoțională sau profesională cu realitățile de acasă. Siegfried Mureșan este o figură „de import”, cu un parcurs care, potrivit acestei perspective, l-a plasat în poziția de a acționa direct împotriva intereselor țării sale.

Întrebarea care trebuie adresată cu severitate este: de ce a cerut acțiuni și a susținut poziții în Parlamentul European care au prejudiciat interesele naționale ale României? Un om politic autentic își poate critica țara pentru a o îndrepta, dar a folosi mecanismele externe pentru a o îngenunchea este un act de trădare simbolică, dacă nu chiar factuală. Faptul că acest individ este acum propus ca o soluție de „mare anvergură” arată cât de jos a ajuns nivelul de responsabilitate morală în deciziile politice.

Siegfried Mureșan este doar un pion pe tabla de șah a puterii. Bolojan, la rândul său, este un alt pion, un „soldat” bine disciplinat, care acceptă să fie pus în prima linie pentru a absorbi șocul nemulțumirii populare. Ei execută mutări dictate de un sistem care urmărește să rămână intangibil, în loc să-și asume decizii proprii.

CITEȘTE ȘI: Primul pas pe poarta școlii: între nostalgia părinților, tăcerea profesorilor și speranța unei națiuni

Această dinamică subliniază criza de leadership prin care trecem. Când pionii încep să creadă că sunt regi, iar poporul este tratat ca o mulțime de pioni de sacrificiu, colapsul este inevitabil. Politicienii noștri și-au mutat miza de la lupta pentru țară la propria supraviețuire în interiorul unui sistem care îi consumă și îi aruncă imediat ce devin ineficienți.

Expresia „să ne mănânce câinii” este mai mult decât o metaforă: descrie o stare de spirit. Este sentimentul de abandon al cetățeanului cinstit, care vede că cei care ar trebui să îl reprezinte sunt ocupați cu jocuri de putere obscure, în timp ce țara se degradează. Demnitatea noastră națională a fost vândută pentru stabilitatea scaunelor lor.

Am ajuns să acceptăm mediocritatea ca pe o virtute și să aplaudăm „tehnicienii” care nu fac decât să gestioneze declinul, uitând că un lider adevărat este cel care oferă speranță și viziune, nu doar cifre seci și directive venite de la Berlin sau Bruxelles.

România are nevoie de oameni cu rădăcini adânci în pământul acestei țări, oameni care să înțeleagă politica drept o datorie supremă, nu o simplă carieră, și care să-și pună loialitatea față de țară înaintea propriului traseu profesional. Până când nu vom înceta să numim „specialiști” oameni fără vocație și „salvatori” pe cei care fac parte din sistemul care ne-a adus aici, vom continua să asistăm la acest spectacol trist. Trebuie să ne regăsim demnitatea și să cerem politicieni capabili să devină arhitecți ai propriului nostru destin, oameni care își asumă responsabilitatea pentru direcția în care merge țara.

CITEȘTE ȘI: De la „țara te vrea prost” la ruina catedrei: radiografia unui dezastru național

Soldații care ne conduc nu au nicio legătură cu sacrificiul, sunt doar chiriași temporari ai puterii. Ne-am obișnuit cu puțin, dar merităm mult mai mult. Să ne amintim cuvintele lui Nicolae Iorga: „Neamul este o unitate în timp și spațiu.”, iar unitatea noastră nu poate fi construită prin sacrificiul liberalilor autentici pe altarul unor interese străine; este posibilă doar prin refuzul categoric de a mai accepta trădarea ca politică de stat.

Este timpul să ne întrebăm cât mai suntem dispuși să pierdem. Când pionii de pe tablă sunt mai importanți decât națiunea însăși, jocul este pierdut. Să ne întoarcem la principiile de bază, la verticalitate, la curajul de a spune NU. Să nu uităm niciodată testamentul moral al lui Avram Iancu: „Unicul meu dor este să-mi văd națiunea fericită.”, iar fericirea națiunii nu poate fi construită de cei care o privesc doar ca pe un pion pe tabla lor de șah.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114