Dincolo de birourile mobilate cu stejar masiv ale Parlamentului, ale Guvernului și dincolo de ecoul pașilor pe coridoarele ministeriale, adevărata natură a puterii nu se măsoară în decrete, ci în caractere.

CITEȘTE ȘI: Codependența PSD-AUR și testul majorității matematice

Ca (fost) secretar de stat, am privit de multe ori în abisul mașinăriei guvernamentale. Am văzut idealiști transformați în cinici și oameni integri striviți de propriile ambiții. Am văzut cameleoni care nu se mai recunoșteau nici ei în oglindă dimineața, după ce seara se culcau cu altă față, alte gânduri, dar cu aceleași interese.

Întrebarea pe care mi-o adresam și atunci, și acum, este dacă puterea corupe sau omul corupe puterea.

Între caracter și sistem

Celebrul aforism al Lordului Acton ne-a învățat că puterea tinde să corupă. Realitatea din culisele deciziei politice este, însă, mult mai nuanțată. Puterea, în sine, este o entitate neutră, un amplificator de volum. Ea nu are conștiință, nici morală. Este doar un set de instrumente, de pârghii administrative și are la capăt un apendice numit buget. Atunci când un demnitar eșuează etic, este comod, pentru el însuși, dar și pentru noi, să dăm vina pe sistem sau pe iluzia puterii. În fapt, puterea nu introduce defecte noi în structura unui om, dar ea le poate potența sau le scoate la iveală pe cele existente anterior. Puterea oferă omului scena pe care poate să își etaleze, în toată splendoarea lor, defectele cu care s-a dotat singur în ani de exercițiu, printr-o activitate acribică de șlefuire.

CITEȘTE ȘI: Cine își asumă promisiunea unui mâine mai bun?

Când intri pentru prima dată în funcția de secretar de stat, ești asaltat de o cultură a deferenței. Oamenii îți vorbesc cu glas scăzut, prevenitor  și așteaptă să vadă ce direcție va lua colaborarea ta cu ministrul. Ei se vor poziționa strategic, ca niște supraviețuitori adevărați, așteptând debarcarea celor doi demnitari – individual sau la pachet. Agenda ți se umple instantaneu (sau nu?), dar cele mai multe audiențe devin subtile exerciții de tatonare.

Acesta este momentul critic.

Dacă omul politic nu posedă un nucleu moral solid și o ancoră puternică în realitatea din afara ministerului, el începe să corupă conceptul de funcție publică. El transformă autoritatea legitimă în instrument de validare personală sau de protecție a unor interese personale ori de grup. În acest scenariu, omul este cel care corupe puterea, dezonorând instituția din a cărei conducere face parte.

CITEȘTE ȘI: Singurătatea alergătorului de cursă lungă

Pe de altă parte, nu putem ignora forța de eroziune a sistemului administrativ. Puterea exercită o presiune constantă, surdă, nevăzută. În funcțiile înalte, ești adesea obligat să alegi nu între bine și rău, ci între răul cel mai mic și compromisul acceptabil. Ritmul alert, izolarea pe care o impune protocolul și sentimentul fals de infailibilitate sau, dimpotrivă, sentimentul dominant de provizorat pot deforma treptat percepția unui lider. Puterea corupe prin faptul că normalizează excepția. Îți șoptește că regulile sunt pentru ceilalți, că urgența morală a momentului justifică ocolirea procedurilor sau că funcția îți oferă un statut superior moral. Dacă nu ești vigilent cu tine însuți, te trezești într-o zi privind în oglindă fără să îți recunoști reflecția și întrebându-te când pragmaticul a devenit oportunist.

Privind în urmă, concluzia mea este că asistăm la o complicitate tragică între slăbiciunile umane, interesele de grup și putere, iar puterea găsește terenul propice pentru a devia de la scopul ei nobil: acela de a servi comunitatea.

Puterea nu este o boală contagioasă pe care să o iei de pe holurile Guvernului, nici ale Parlamentului, ci este un test de turnesol. Ea nu îl viciază pe cel echilibrat, ci îl decantează, lăsând să se vadă exact ceea ce a fost acolo de la bun început.

CITEȘTE ȘI: COALIȚIA DE GUVERNARE GUVERNEAZĂ?!

Iar ceea ce poți face ca demnitar este să nu uiți niciodată drumul spre casă, să îți amintești valorile care te-au făcut om și că funcția este doar temporară, pe când caracterul rămâne. Dacă ai plecat cu el, îl ai și la întoarcere? Dacă nu l-ai avut, e clar că nu ai ce să aduci la întoarcere. Iar ceea ce poți face ca demnitar este să nu uiți niciodată drumul spre casă, să îți amintești valorile care te-au făcut Om și că funcția este doar temporară, pe când caracterul rămâne. Dacă ai plecat cu el, îl ai și la întoarcere? Dacă nu l-ai deținut niciodată, ai purtat doar o mască de împrumut, pe care sistemul a topit-o la prima atingere. În final, puterea nu este un tron de pe care conduci, ci o oglindă de gheață: sub reflectoarele ei, fie te cristalizezi ca lider, fie te topești într-o baltă de compromisuri.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114