NICOLAE BALAȘA: 2026, reflecții

Dragii mei

Am fost adus în lume, în vremuri cenușii. Ca mine, și voi, aproape toți. Ani la rând, fie ne-au mințit, fie ne-am păcălit singuri, ascultând. Ascultând de cine?! Sub imperiul sentimentelor șirete, eu, tu, semenul meu, indiferent de vremuri, am tot sperat. În ’89, și după, cel mai mult! Asteptam momentul în care omului să-i fie recunoscută omenia. Că doar oameni suntem! Las la o parte neomul. Nici nu vreau să-l arătăm cu degetul. Nu e momentul! Așteptam… Nu, nu a fost să fie! Dimpotrivă, te miri unde, la aceeași masă, s-a așezat și ghiolbanul, și idiotul, și geniul. Ghici cine înfulecă și nu se mai satură? Din acest amestec, decăderea, nesiguranța… La tot pasul, omul rătăcit în el, rătăcit și-n lume.

Politicul, politicienii, cu mici, foarte mici excepții, dezgustați, întorc spatele. Le pute! Contextual, justificat, ne-a dispărut încrederea. La tot pasul, singurătate și însingurare. Principalele valori, premeditat diluate, se duc pe apa sâmbetei. Trădarea e la tot pasul! Nu mai ai cui să-ți deschizi sufletul, iar dacă o faci, ești deja vândut. Oricum, suntem doar marfă! Politicienii își trâmbițează, zâmbind, realizările. Cică ar fi făcut una, alta, aia, ailaltă, însă nimic despre și pentru măreția umană, nimic despre demnitatea lui, a omului. Nimeni nu-i mai ascultă. Ghiolbanii rânjesc! Le merge bine! Pun umărul în a spăla banii borfașilor, trași cu cardul de prin Brazilia, de prin Mexic etc. și intermediază moartea cu prafuri. În tot acest timp disperarea bate la ușa celor mulți. Nu mai este mult până ce ne vom călca în picioare pentru o cană cu apă și o coajă de pâine. Iar ei vor scoate tunurile. Vor trage cum au tras și atunci, în ‘ 89, cum au tras și la Grivița, în `33 sau în 1907 etc.

Apoi ne vor trimite pe front, pentru a le satisface mofturile imbecile. Triste vremuri!

După cum vedeți, din astfel de motive, firesc ar fi ca la finele unui ciclu, la finele unui, să zicem, experiment social, să ne întrebăm: de ce ni s-a întâmplat așa și nu altfel? Fără a intra în fel și fel de analize, care mai de care mai academice, răspunsul stă la îndemâna oricui: orice acțiune împotriva firescului de ființare a omului în lume, înseamnă chin, înseamnă durere, înseamnă înstrăinare a omului de sine. Reformulată ideea anterioară, pentru a da satisfacție și evoluționiștilor, dar nu în maniera teoriilor deja enunțate, trebuie spus că omul ființează și tot el distruge. Orice nouă născocire a minții, pusă în practică, stăruie într-o nouă ființare, dar în același timp insistă în demolarea a tot ce a însemnat ființări anterioare. Prin urmare, metaforic vorbind, paradoxal, ființând și desființându-se pe el însuși, omul se zidește pe sine în istorie. Din această perspectivă, pentru a nu cădea sub imperiul grijii, al angoasei, trebuie să fim înțelepți, prin noi, pentru noi înșine. Iar pentru a fi trebuie știut că regimurile politice ăstea care se bat cu pumnul în piept, cum că ar fi alături de oameni, apar într-un context istoric, sub imperiul binelui pentru om și tot acolo, în alt context, vor dispărea.

Noi, ca părți ale sistemelor sociale, ce premerg pe cele politice, ne rostogolim și ne dizolvăm în universul cunoașterii noastre limitate, sub un alt imperiu, imperiul speranței, în care ne mint ghiolbanii.

Restul este adaptare și readaptare la formă și fond, eventual, la Dumnezeu (al tuturor confesiunilor, ca morală), și, cel mult, la noul ton în exprimare. Comunicarea a echilibrat, de când există limbaj pe fața pământului, sensul existenței. Lipsa ei a însemnat, dincolo de carențele umane, războaie, mizerie manifestă și, în ultimă instanță, vărsare de sânge.

Prin urmare, cu cât avem disponibilitatea și înțelepciunea de a ne adapta și readapta la forma și fondul social-politic rezervat spațiului în care lăsăm urme, cu atât mai ușor scăpăm de grija ce ne mistuie zilnic, cu atât mai ușor ne simplificăm existența.

Cu cât vom înțelege mai repede că o societate totalitară stă sub semnul ordinului sub care trebuie, și nu a firescului, nu a ființării firești, cu atât mai ușor vom evita totalitarismul, indiferent de forma sa și indiferent de insistențele cu care acesta ne bântuie. Cu cât vom înțelege și vom crede că un sistem social-politic, ce are ca suport libertatea de a gândi și de a face în condiții de libertate, în limitele responsabilității, ghidate de lege și bun simț, cu atât încrederea noastră de sine ne va stabiliza pe firul istoriei.

Oameni buni,

Cu toate cele spuse mai sus, nu ar fi rău să constatăm că peste tot, în jur, alături nouă, liniştea, simfonie a zărilor şi a aducerilor aminte. Trebuie să o auzim, trebuie să o ascultăm. Alături ei, viaţa, oricând gata, parcă, să trădeze. La ţărmul clipei, misterul! …Sau, alternativ, când Dumnezeu, când diavolul! Totuşi, ultimul, mai rar. Între unul şi celălalt, urcu¬şul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetată, punere pe gânduri ! …Apoi, moartea, cortină a zădărniciei ! Domnule, dacă ai putea să mori în picioare, semn ? ! Să rămâi, aşa, stană de piatră şi să te îngropi singur, perpendicular pe axa vremurilor! Să fii un fel de antenă, prin care, musai să treacă şi timpurile, şi cuvântul! În realitate, noi, tot una cu pământul, un fel de umbre stinse în amurgurile disperării. Te zbaţi să fii şi… Una, două, ţi se încurcă iţele! Păcat de oasele frânte şi de alergatul pe te miri unde! Asta e! Una e să vrei şi alta e să fii!