Naționale

România semnează Acordul de Grant CAPRICORD pentru decizii mai transparente în sănătate

România a oficializat marți parteneriatul cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale pentru implementarea Acordului de Grant CAPRICORD, finanțat prin programul EU4Health cu sprijinul Comisiei Europene și coordonat de NEAK Ungaria. Ministerul Sănătății este beneficiarul acestui grant, care se va derula pe o perioadă de trei ani, începând din ianuarie 2026.

CITEȘTE ȘI: Sub steaua lui Eminescu: omagiu etern culturii române

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că deciziile privind medicamentele au impact direct asupra pacienților, familiilor și medicilor: „CAPRICORD aduce împreună autoritățile responsabile de prețuri și rambursarea medicamentelor din 12 state europene, pentru a crește transparența și a fundamenta mai bine procesul decizional public. Pentru pacient, înseamnă reguli clare și soluții adaptate realităților medicale, iar experiența profesioniștilor contează mai mult atunci când se decide rambursarea unui medicament”.

Prin cooperarea europeană, autoritățile naționale vor beneficia de instrumente comune pentru a gestiona incertitudinile asociate terapiilor inovatoare sau medicamentelor orfane, unde dovezile științifice sunt limitate, iar presiunea bugetară este ridicată.

CITEȘTE ȘI:  România unită pe hârtie, dezbinată în suflet: testamentul lui Iuliu Maniu

„Un sistem de sănătate bun explică deciziile, le asumă și rămâne conectat la nevoile reale ale oamenilor. CAPRICORD se înscrie exact în acest cadru”, a mai declarat Alexandru Rogobete pentru Mediafax.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button