Coliziune violentă pe șoseaua Oradea–Sânmartin: trei persoane salvate dintre fiare, două în stare critică

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs luni seara pe drumul care leagă municipiul Oradea de localitatea Sânmartin, unde două autoturisme s-au ciocnit violent, iar trei persoane au rămas încarcerate, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor, potrivit Mediafax.
CITEȘTE ȘI: Ministerul Culturii și falimentul comunicării scrise
Alarma a fost dată în jurul orei 18:45, moment în care mai multe echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea și Gărzii 1 Mai au fost mobilizate la fața locului, alături de ambulanțe SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au acționat cu autospeciale de intervenție și o autospecială de descarcerare grea pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.
Cele trei persoane rănite – o femeie și doi bărbați – au fost preluate de echipajele medicale și au primit îngrijiri de urgență la locul accidentului, urmând să fie transportate la spital. Două dintre victime se află în stare gravă, cu traumatisme severe.
Autoritățile au demarat cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului, în timp ce traficul în zonă a fost temporar restricționat pentru intervenție și degajarea carosabilului.









