Valentine’s Day 2026: Tarife și oferte pentru cupluri în stațiunile montane

Hotelierii din stațiunile montane din România au pregătit oferte speciale pentru cupluri de Valentine’s Day 2026, însă prețurile au crescut față de anul trecut. Cei care și-au făcut rezervările din timp au beneficiat de tarife mai avantajoase, în timp ce iubitorii care decid să plece acum la munte vor plăti mai mult. Spynews
CITEȘTE ȘI: Revolta de la Miercurea-Ciuc și prăbușirea mitului UDMR
Poiana Brașov – cea mai scumpă destinație
Poiana Brașov rămâne una dintre cele mai căutate stațiuni pentru Valentine’s Day. Pachetele complete pentru un cuplu – incluzând cazare, mic dejun, cină romantică și acces la SPA – pornesc de la circa 800 de euro pentru două nopți. Variantele mai accesibile, cu servicii mai puține, încep de la 500 de euro. Pentru cei care optează doar pentru cazare și mic dejun, prețul se situează în jur de 200 de euro pentru două nopți sau aproximativ 150 de euro pe noapte.
Destinații alternative
Alte stațiuni populare pentru weekendul îndrăgostiților sunt Sinaia, Bușteni, Predeal și Păltiniș. În Sinaia, un sejur de două nopți pentru un cuplu începe de la 300 de euro, cu tarife medii pentru pachete de weekend în jur de 150 de euro. La Bușteni, prețurile pornesc de la 100–110 euro pentru două nopți, iar pachetele cu facilități suplimentare pot ajunge la 250 de euro. În Predeal, cazarea pentru două nopți variază între 100 și 300 de euro, în funcție de serviciile incluse.
Păltiniș – opțiunea economică
Pentru cei care doresc un weekend la munte cu buget redus, Păltiniș reprezintă cea mai accesibilă variantă. Aici, cazarea pentru două nopți pentru un cuplu pornește de la 80 de euro, fără cină romantică sau alte facilități incluse.









