Naționale

Barack Obama îl critică pe Donald Trump: „Comportamente de dictatură și un spectacol de clovni”

Fostul președinte american Barack Obama a lansat critici dure la adresa administrației conduse de Donald Trump, comparând anumite acțiuni federale cu practici întâlnite „în dictaturi”. Potrivit Mediafax, declarațiile au fost făcute în cadrul unui podcast, unde Obama a condamnat operațiunile desfășurate de Serviciul pentru Imigrare și Control Vamal (ICE) în Minnesota.

CITEȘTE ȘI: PNL – anatomia unei prăbușiri, rolul lui Băsescu în instaurarea vidului ideologic și a banilor care cumpără conștiințe

Obama a afirmat că „conduita greșită a agenților guvernului federal este profund îngrijorătoare și periculoasă”, susținând că astfel de practici au fost observate în trecut în regimuri autoritare. În Minneapolis, mii de agenți federali au desfășurat raiduri în căutarea unor suspecți, operațiuni care au dus la numeroase arestări și la izbucnirea unor proteste.

Fostul lider de la Casa Albă a lăudat reacția civică a celor care au protestat pașnic împotriva intervențiilor federale, apreciind curajul cetățenilor care, în opinia sa, au apărat valorile democratice. El a subliniat că rezistența organizată și exprimarea pașnică a nemulțumirilor reprezintă esența democrației americane.

În același context, Obama a criticat degradarea discursului politic, pe care l-a descris drept un „spectacol de clovni”, făcând referire la distribuirea pe rețelele sociale a unui videoclip controversat cu tentă rasistă. Fostul președinte a declarat că majoritatea americanilor consideră un astfel de comportament „profund tulburător” și a deplâns pierderea decenței și a respectului în spațiul public.

CITEȘTE ȘI: Revolta de la Miercurea-Ciuc și prăbușirea mitului UDMR

Reacțiile la videoclip au venit atât din partea democraților, cât și a unor republicani. Donald Trump a minimalizat controversele, afirmând că nu a urmărit integral materialul și că un membru al echipei sale ar fi fost responsabil pentru postare.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button