Naționale

SURSE. PSD merge la negocieri cu Bolojan: bugetul pe 2026 și „pachetul de solidaritate”, în prim-plan

Liderii coaliției de guvernare se reunesc la Palatul Victoria într-o nouă ședință, iar social-democrații vin la masa discuțiilor cu două teme majore: bugetul de stat pentru 2026 și alocările din impozitul pe venit către administrațiile locale.

Bugetul pe 2026 și banii pentru primării

Potrivit sursei citate, PSD consideră închise discuțiile privind reforma administrativă și măsurile de relansare economică, urmând ca accentul să cadă pe construcția bugetară pentru anul viitor. Social-democrații vor clarificări privind cotele din impozitul pe venit care ar urma să fie direcționate către autoritățile locale, subiect sensibil în special pentru marile orașe.

În cazul Capitalei, au existat întâlniri între ministrul Finanțelor, primarul general și edilii de sector, existând un consens preliminar privind taxele locale și distribuirea fondurilor. PSD insistă, de asemenea, pe continuarea investițiilor locale.

Condiția pusă premierului

Partidul Social Democrat și-a condiționat sprijinul pentru adoptarea bugetului de acceptarea unui „pachet de solidaritate”. Acesta ar include:

ajutor financiar one-off pentru pensionari;

sprijin pentru copiii din familii vulnerabile;

eliminarea CASS pentru mame, veterani de război și beneficiarii venitului minim de incluziune.

Premierul Ilie Bolojan ar urma să decidă dacă acceptă aceste măsuri în forma propusă de PSD.

OUG-urile, posibile în această săptămână

Conform acelorași surse, Guvernul ar putea convoca o ședință extraordinară pentru adoptarea ordonanțelor de urgență privind reforma administrativă și relansarea economică, cu condiția obținerii tuturor avizelor necesare, inclusiv cel al Consiliului Economic și Social.

CITEȘTE ȘI: Revolta de la Miercurea-Ciuc și prăbușirea mitului UDMR

În paralel, premierul are programată o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, într-un context în care stabilitatea bugetară și reformele asumate rămân teme centrale pe agenda europeană.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button