ISU Maramureș avertizează: numărul incendiilor de vegetație crește odată cu venirea primăverii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș avertizează că, odată cu instalarea temperaturilor mai ridicate de primăvară, numărul incendiilor de vegetație uscată este în creștere. Pompierii atrag atenția că majoritatea acestor incendii sunt provocate de activități umane, fie intenționat, fie din neglijență, potrivit informațiilor publicate de ISU Maramureș.
Reprezentanții instituției subliniază că arderea terenurilor sau a resturilor vegetale este una dintre principalele cauze ale acestor incendii. De multe ori, focul scăpat de sub control se extinde rapid, punând în pericol gospodării, păduri și chiar vieți omenești. De asemenea, aruncarea la întâmplare a țigărilor aprinse poate declanșa incendii de vegetație, mai ales în zonele cu vegetație uscată.
Pompierii reamintesc că arderea vegetației uscate, a miriștilor sau a resturilor vegetale este strict interzisă, indiferent dacă terenul este proprietate privată sau publică.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă sancțiuni severe. Conform legislației în vigoare, amenzile pot ajunge între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice între 50.000 și 100.000 de lei.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite orice acțiune care ar putea provoca incendii și să anunțe imediat serviciile de urgență dacă observă focare de vegetație.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









