Presiuni la Washington: echipa lui Trump analizează scenarii dure pentru schimbarea conducerii Iranului

Administrația președintelui american Donald Trump analizează mai multe opțiuni pentru gestionarea crizei cu Iranul, inclusiv scenarii radicale legate de conducerea regimului de la Teheran. Potrivit unor informații apărute în presa americană, consilierii de la Casa Albă discută strategii pentru a reduce tensiunile și impactul conflictului asupra politicii interne din SUA, în contextul apropiatelor alegeri, relatează. The Wall Street Journal
Surse citate de publicația americană susțin că Trump ar fi discutat atât public, cât și în privat cu consilierii săi despre posibilitatea eliminării noului lider iranian Mojtaba Khamenei, dacă acesta nu ar accepta concesii majore față de Washington. Printre cerințele principale ale administrației americane s-ar număra renunțarea la programul nuclear al Iranului, iar unele scenarii ar presupune implicarea Israelului într-o eventuală operațiune.
CITEȘTE ȘI: Singur printre eternități: Marin Sorescu, geniul care a zâmbit în fața absurdului
În același timp, consilierii președintelui american încearcă să găsească o strategie politică și de comunicare pentru a limita efectele negative ale conflictului asupra popularității administrației. Mai multe sondaje arată că o parte semnificativă a americanilor se opune extinderii războiului, iar creșterea prețurilor la petrol și carburanți a generat îngrijorări inclusiv în rândul unor lideri republicani.
Potrivit acelorași surse, Casa Albă analizează și modul în care războiul influențează economia și campaniile electorale din SUA. Creșterea prețului petrolului peste pragul de 100 de dolari pe baril și reacțiile publice legate de conflict ar putea determina administrația să accelereze eforturile diplomatice pentru o ieșire rapidă din criză.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









