Naționale

Minerii protestează la București: Complexul Energetic Oltenia riscă colapsul, 30% din energia României în pericol

Peste 1.800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia) urmează să fie concediați de la 1 aprilie 2026, fără măsuri sociale, după ce societatea a intrat în incapacitate de plată. CE Oltenia furnizează aproximativ 30% din energia electrică a României și este principalul furnizor pentru Republica Moldova și unul dintre furnizorii Ucrainei, potrivit Agerpres.

Minerii și energeticienii au protestat ieri în fața Guvernului, cerând menținerea hub-ului energetic și protecția locurilor de muncă. Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” a prezentat un set de soluții pentru salvarea combinatului, printre care repornirea capacităților energetice, contractarea directă a energiei de către marii consumatori și stoparea exportului de combustibili și gaze. Recent, Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență stoparea exportului de combustibili, dar analiștii recomandă o măsură similară și pentru gaze naturale pe o perioadă de cel puțin șase luni.

CITEȘTE ȘI: Agonia unei națiuni: dansul marionetelor pe puntea unui Titanic numit România

CE Oltenia produce anual aproximativ 18 TWh și acoperă 30% din piața energetică internă. Totuși, Uniunea Europeană solicită închiderea producției pe bază de cărbune și un plan de restructurare cu disponibilizări masive, ceea ce afectează stabilitatea energetică națională. Peste un sfert din cei 8.000 de angajați ai platformei lucrează pe contracte temporare.

La protest, peste 1.000 de angajați din carierele Roșiuța și Jilț și termocentralele Turceni, Rovinari și Roșia au cerut suspendarea disponibilizărilor, finanțarea certificatelor CO₂, menținerea grupurilor pe cărbune ca rezervă strategică și sprijinirea Hub-ului Regional CE Oltenia, transmite Mediafax.

Situația financiară a CE Oltenia s-a deteriorat constant după 2018. Profitul net a scăzut de la 3,5 miliarde lei în 2022 la doar 285 milioane lei în 2024, potrivit unei analize a FACIAS. În perioada 2021-2025, statul a susținut compania cu 5,39 miliarde lei. În ianuarie 2022, CE Oltenia a primit un ajutor de restructurare de 2,66 miliarde euro, condiționat de un plan de restructurare care nu s-a respectat, iar recent Bruxelles-ul a deschis o investigație privind modificările propuse României pentru planul de restructurare.

Sindicatele atrag atenția că deciziile recente privind închiderea capacităților energetice fără alternative funcționale și disponibilizările masive subminează securitatea energetică și competitivitatea economică a României. „Menținerea și repornirea grupurilor energetice este o condiție minimă pentru stabilitatea sistemului. Marii consumatori ar trebui să poată contracta direct energia, eliminând distorsiunile și reducând costurile finale”, arată CNS Cartel Alfa.

Sindicatele solicită, de asemenea, stoparea exporturilor de combustibili și gaze și reducerea TVA și a accizelor la combustibili pentru a tempera efectele crizei energetice. „Disponibilizările masive, închiderea capacităților fără alternative viabile și subfinanțarea deliberată a companiilor strategice nu reprezintă reforme, ci dezindustrializare mascată”, mai subliniază confederația.

Protestele au escaladat, inclusiv prin greva foamei, începută pe 11 martie, când 50 de mineri și energeticieni s-au blocat în fața Ministerului Energiei. Aceștia au renunțat după trei zile, nu pentru că problemele ar fi fost rezolvate, ci din lipsa zilelor libere pentru continuarea acțiunii. Până la mitingul de la București, angajații CE Oltenia au organizat mai multe proteste locale, inclusiv pe 20 martie la Târgu Jiu, cerând stoparea planului de restructurare care prevede disponibilizări de la 1 aprilie.

Sursa foto: Victor Stroe


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button