Tăcerea din interior – bullyingul profesional și abuzul de putere în instituțiile de forță
Există o realitate incomodă despre care se vorbește prea puțin: abuzul sistematic exercitat nu asupra cetățeanului, ci asupra propriului personal din instituțiile de forță ale statului. În spatele uniformei, al jurământului și al discursului despre disciplină și onoare, se ascund uneori mecanisme toxice de control, intimidare și favoritism.
Bullyingul profesional nu este doar o problemă din mediul corporatist. În structuri unde ierarhia este rigidă, iar contestarea autorității este descurajată sau chiar sancționată, acest fenomen capătă forme mai grave. Presiuni constante, marginalizare, mutări abuzive, evaluări „aranjate” sau excluderea din oportunități profesionale – toate devin instrumente de pedepsire pentru cei care nu se aliniază intereselor conducerii.
Mai grav este când aceste practici nu urmăresc eficiența instituțională, ci satisfacerea unor interese personale: promovarea unor „protejați”, favorizarea relațiilor apropiate, sau eliminarea celor percepuți ca incomozi. În astfel de contexte, competența devine secundară, iar loialitatea personală față de un superior înlocuiește meritocrația.
Efectele sunt devastatoare. Moralul scade, profesioniști valoroși aleg să plece sau să tacă, iar instituțiile devin mai slabe exact acolo unde ar trebui să fie mai puternice: în integritate și încredere. În final, nu doar angajații suferă, ci și cetățenii, pentru că serviciile publice sunt livrate de oameni demotivați, uneori umiliți, alteori constrânși să joace un rol într-un sistem viciat.
Problema este întreținută de tăcere. Teama de represalii, lipsa unor mecanisme reale de raportare și protecție a avertizorilor, dar și solidaritatea de grup greșit înțeleasă fac ca abuzurile să rămână ascunse. Iar când ies la suprafață, sunt adesea minimalizate sau reinterpretate ca „măsuri disciplinare”.
Aceste instituții sunt sub cordonarea CSAT si sub controlul Parlamentului, dar cine poate investiga efectiv aceste abuzuri? Aceste instituții ale statului nu investighează cazuri individuale de abuz și nu funcționează ca o instanță disciplinară. De aici apare și un gol: instituțiile sunt „sus” în arhitectura statului deci controlul efectiv poate deveni slab,fragmentat sau chiar inexistent. Curtea de Conturi a României, un alt mecanism de control, verifică partea financiară, dar nu neapărat abuzurile de tip bullying sau favoritism.
Este nevoie de o schimbare reală, nu doar declarativă. Instituțiile de forță trebuie să fie primele care respectă legea și etica profesională în interiorul lor. Asta înseamnă proceduri transparente de evaluare și promovare, mecanisme independente de investigare a abuzurilor și protecție reală pentru cei care semnalează nereguli.Voi publica în zilele care urmează, un ghid de comportament si de acțiune care să vină în sprijinul agresaților, în sprijinul acțiunilor individuale asumate, un ghid care poate schimba perceptia și acțiunea individului și poate chiar a sistemului.
Autoritatea nu ar trebui să fie un instrument de intimidare, ci o responsabilitate. Iar puterea, atunci când este folosită pentru interese personale, nu mai este putere legitimă – este abuz.
Până când aceste realități nu vor fi recunoscute și corectate, vom continua să construim instituții care cer respect, dar nu îl oferă propriilor oameni. Iar fără respect intern, nu poate exista încredere externă.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114
