Naționale

Strategia PSD intră într-o nouă etapă: negocieri pentru revenirea la guvernare

După retragerea miniștrilor din Executiv, Partidul Social Democrat a trecut la o nouă fază a strategiei sale politice interne, descrisă de surse din partid drept „Etapa a III-a”, care presupune inițierea negocierilor pentru o posibilă revenire la guvernare. Procesul face parte dintr-un plan mai amplu, structurat în mai multe etape, ce vizează repoziționarea politică până la alegerile viitoare.                         stiripesurse

Prima etapă a acestui plan a fost reprezentată de consultarea internă prin care partidul a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, iar a doua etapă a constat în demisiile miniștrilor PSD din Guvern. Aceste decizii marchează o repoziționare strategică a formațiunii în actualul context politic.

În această a treia etapă, social-democrații urmăresc deschiderea unor negocieri politice care ar putea conduce la formarea unei noi majorități guvernamentale. Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public de parlamentari ai partidului, PSD ia în calcul mai multe scenarii: susținerea unui premier din partea PNL, desemnarea unui premier tehnocrat sau chiar revenirea la conducerea Executivului cu un prim-ministru propriu.

Obiectivul declarat al partidului este participarea la un „guvern funcțional”, capabil să implementeze politici care să răspundă și așteptărilor electoratului social-democrat. În acest sens, negocierile ar putea viza formarea unei majorități pro-europene, într-o formulă de colaborare între principalele forțe politice.

Potrivit estimărilor din interiorul partidului, această etapă de negocieri și reașezare politică ar putea dura până în toamnă, urmând să contureze direcția strategică a PSD pe termen mediu și lung.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button