Noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș, aproape de inaugurare

Vești încurajatoare pentru locuitorii județului Maramureș: noul terminal al Aeroportul Internațional Maramureș este tot mai aproape de deschiderea oficială. Lucrările au fost finalizate, iar în această perioadă se desfășoară ultimele pregătiri, în special cele legate de securitate și de operaționalizarea instituțiilor de control.
Potrivit estimărilor, inaugurarea ar putea avea loc la finalul lunii mai sau, cel târziu, în cursul lunii iunie. Noul terminal va oferi pasagerilor condiții moderne de călătorie, aliniate standardelor internaționale, atât în ceea ce privește facilitățile interioare, cât și infrastructura aeroportuară.
Practic, județul Maramureș va beneficia de un aeroport complet modernizat, capabil să răspundă cerințelor actuale și viitoare ale traficului aerian. Investiția reprezintă rezultatul unui efort susținut, început încă din 2016, și al unei strategii de dezvoltare pe termen lung.
Autoritățile își îndreaptă acum atenția spre valorificarea acestui proiect major, prin extinderea numărului de destinații, creșterea traficului de pasageri și atragerea unui număr mai mare de turiști în regiune. De asemenea, se are în vedere dezvoltarea curselor charter, care să faciliteze accesul direct al vizitatorilor în Maramureș.
Prin această investiție, județul face un pas important spre consolidarea poziției sale ca destinație turistică europeană, cu infrastructură modernă și perspective de dezvoltare durabilă.
„Continuăm să construim, responsabil și cu grijă pentru viitorul județului nostru.” a scris Ducu Hotima, administratorul public al județului Maramureș, pe contul său de socializare.









