Leon, trenul construit la Pașcani, ar putea circula pe rutele din România din 2027

Primul automotor diesel modern construit în România după aproape opt decenii, trenul Leon, produs de compania Electroputere VFU Pașcani, se află în etapa de autorizare pentru a intra în circulație pe rutele interne începând cu anul 2027.
Reprezentanții Grampet Group susțin că principala provocare rămâne procesul birocratic necesar pentru integrarea în serviciul public de transport feroviar de călători. Potrivit companiei, aprobările din partea Consiliului Concurenței și includerea în noul mers al trenurilor realizat de CFR Infrastructură ar putea dura aproximativ un an și jumătate.
Trenul Leon este un automotor DMU (Diesel Multiple Unit) proiectat și construit la Pașcani, după peste 30.000 de kilometri de teste și obținerea certificării europene, ceea ce îi permite să circule pe infrastructura feroviară din Uniunea Europeană.
Capacitate de producție de până la 24 de trenuri anual
Compania afirmă că fabrica din Pașcani poate produce până la 24 de trenuri pe an, cu posibilitatea extinderii capacităților în cazul unei cereri mai mari din partea operatorilor feroviari sau a autorităților.
Leon are o capacitate totală de 126 de locuri și include facilități moderne precum zonă VIP, scaune ergonomice cu încălzire și geamuri panoramice. Oficialii Grampet spun că dezvoltarea producției va depinde și de ritmul modernizării infrastructurii feroviare din România.
România și regiunea, piețe vizate pentru noile trenuri
Pe lângă piața internă, compania analizează oportunități și în alte state din regiune, precum Bulgaria, Ungaria, Grecia și Serbia, unde o mare parte a infrastructurii feroviare este încă neelectrificată.
Reprezentanții companiei consideră că trenurile diesel moderne rămân o soluție necesară pentru multe dintre aceste rețele feroviare.
Folosit momentan pentru curse charter
În prezent, Leon este utilizat în sistem charter, pentru evenimente private, excursii corporate și parteneriate speciale. Costurile pentru închirierea trenului pot ajunge la 10.000 – 12.000 de euro, în funcție de traseu și serviciile incluse.
Surse: Agerpres
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









