Baia Mare

Program liturgic de Rusalii la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

Credincioșii sunt așteptați să participe, în perioada 30 mai – 1 iunie, la manifestările religioase organizate cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh – Rusaliile, hramul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Programul liturgic va începe sâmbătă, 30 mai, de la ora 17:00, cu slujba Privegherii, care va fi oficiată la demisolul catedralei.

Duminică, 31 mai, în ziua praznicului Rusaliilor, de la ora 08:30 va fi săvârșit Acatistul Pogorârii Sfântului Duh, iar de la ora 09:00 va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată pe esplanada catedralei.

În aceeași zi, de la ora 17:00, va fi săvârșită slujba Vecerniei plecării genunchilor, urmată, de la ora 18:00, de tradiționala procesiune de Rusalii „Purtați de Duhul Sfânt pe calea Bisericii”, ajunsă la cea de-a XI-a ediție.

Manifestările religioase vor continua luni, 1 iunie, de sărbătoarea Sfintei Treimi, cu slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și Vecernia.

Organizatorii îi invită pe credincioși să ia parte în număr cât mai mare la acest important moment de rugăciune, comuniune și sărbătoare spirituală.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button