Instanța suspendă deciziile Congresului PNL. Nou episod în disputa dintre taberele liberale

Magistrații Tribunalului București au decis suspendarea provizorie a efectelor mai multor hotărâri adoptate în cadrul Congresului Extraordinar al Partidul Național Liberal din 21 iunie 2026, până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul instanței.
Decizia vine în urma unei acțiuni formulate de un grup de contestatari ai conducerii liberale, care au solicitat blocarea efectelor juridice ale hotărârilor prin care a fost aleasă noua conducere a partidului și au fost aprobate modificări ale statutului formațiunii.
Judecătorii au admis cererea formulată împotriva PNL și au dispus suspendarea executării și efectelor mai multor acte adoptate în urma Congresului Extraordinar.
Printre acestea se află:
- hotărârile Congresului Extraordinar PNL din 21 iunie 2026;
- alegerea noii structuri de conducere prin moțiunea „Modernizare cu rădăcini”;
- ratificarea modificărilor statutului partidului;
- mai multe decizii ulterioare ale Biroului Politic Național.
Soluția este executorie, însă poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunțare, potrivit informațiilor prezentate de Tribunalul București.
Acțiunea a fost introdusă de mai mulți membri ai PNL care contestă modul în care s-au desfășurat procedurile interne de reorganizare a partidului.
Printre reclamanți se află Monica Anisie, Andrei Baciu, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Ionuț Stroe, Adrian Veștea și alți membri liberali.
În proces, pârâții sunt PNL, prin președintele Ilie Bolojan, precum și Ilie Bolojan și Dan Motreanu, în calitate de lideri ai formațiunii.
Contestatarii au susținut în fața instanței că unele decizii adoptate de partid ar fi fost luate pe baza unor proceduri considerate nelegale.
Printre argumentele invocate s-au numărat:
- folosirea unui proiect de statut care, potrivit reclamanților, nu ar fi produs încă efecte juridice;
- convocarea Congresului Extraordinar fără respectarea unor prevederi statutare;
- existența unor probleme privind procedurile de vot și validarea delegaților;
- contestarea unor sancțiuni și măsuri disciplinare adoptate împotriva unor membri ai partidului.
Decizia Tribunalului București reprezintă un nou episod în conflictul intern din PNL, după alte acțiuni în instanță care au vizat conducerea formațiunii.
Anterior, Tribunalul Ilfov a dispus suspendarea unor hotărâri ale Biroului Politic Național al partidului, contestate de membri ai grupării critice față de actuala conducere.
La începutul lunii iulie, o altă decizie a instanței a vizat suspendarea unei hotărâri prin care fusese convocat Congresul Extraordinar al PNL.
Dosarul privind anularea definitivă a hotărârilor Congresului urmează să fie judecat în continuare. Până la o soluție finală, efectele juridice ale deciziilor contestate rămân suspendate.
Conducerea PNL poate formula apel împotriva hotărârii Tribunalului București.
Sursa: Mediafax
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









