Naționale

Seceta lovește sever nordul țării: zeci de râuri au ajuns la debite record de mici

Nordul României se confruntă cu una dintre cele mai severe perioade de secetă din ultimii ani. Lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate au dus la scăderi alarmante ale debitelor râurilor din spațiul hidrografic Someș-Tisa, unde mai multe cursuri de apă au ajuns la valori istorice de mici.

Potrivit datelor transmise de Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, 12 stații hidrologice au înregistrat debit zero, iar alte 15 stații au atins minime istorice pentru această perioadă.

Râurile din nordul țării, afectate de lipsa precipitațiilor

Specialiștii avertizează că debitele râurilor din această zonă se situează mult sub valorile normale ale perioadei.

Cele mai afectate sunt bazinele hidrografice Crasna, precum și afluenții Someșului Inferior și Someșului Mic, unde scurgerea apei a coborât sub 10% din media multianuală.

În bazinele Tur, Iza, Lăpuș, Sălăuța și Șieu, debitele se mențin între 10% și 25% din valorile normale pentru această perioadă.

Situația este ceva mai bună în zonele montane din estul spațiului hidrografic Someș-Tisa, însă și aici valorile rămân sub media obișnuită. Pe Someșul Mare, în amonte de confluența cu Sălăuța, debitele sunt între 20% și 40% din norma perioadei, iar pe Vișeu între 40% și 60%.

Lacul Vârșolț, cea mai mare vulnerabilitate

Nivelurile scăzute ale apelor afectează și acumulările care asigură surse importante de apă brută. Gradul de umplere al principalelor lacuri variază între 33% și 93%.

Cea mai dificilă situație este înregistrată la acumularea Vârșolț, de pe râul Crasna, în județul Sălaj.

„Singura acumulare care prezintă în acest moment risc din perspectiva rezervelor disponibile este lacul Vârșolț, situat pe râul Crasna, în județul Sălaj. Stocul de apă actual din această acumulare reprezintă cel mai redus volum înregistrat în ultimii zece ani”, au transmis reprezentanții administrației bazinale.

Apel la consum responsabil de apă

Autoritățile recomandă populației și utilizatorilor economici să folosească responsabil resursele de apă, în condițiile în care prognozele nu indică o revenire rapidă a situației hidrologice.

Specialiștii monitorizează permanent nivelurile râurilor și acumulările de apă, pentru a preveni apariția unor probleme în alimentarea cu apă a localităților și a obiectivelor economice.

Fenomenul secetei afectează mai multe regiuni din România, iar scăderea debitelor râurilor ridică noi semne de întrebare privind gestionarea resurselor de apă în perioadele cu temperaturi extreme.


Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button