România produce energie la prânz și caută megawați după apus. De ce au devenit stocarea și rețelele punctele slabe ale sistemului

România își extinde rapid capacitățile regenerabile, însă dezvoltarea producției nu a fost însoțită în același ritm de investiții în stocare, rețele și surse flexibile. Rezultatul este un sistem în care energia solară este abundentă în anumite ore, dar devine mult mai dificil de asigurat după apus, când consumul crește.

România nu are o problemă pentru că a construit centrale fotovoltaice și eoliene. Problema apare atunci când noile capacități sunt privite doar prin prisma numărului de megawați instalați, fără a fi analizate împreună cu rețeaua, stocarea și sursele care pot produce energie la comandă.

O analiză a Asociației Energia Inteligentă atrage atenția tocmai asupra acestei diferențe: un megawatt instalat nu înseamnă automat un megawatt disponibil în momentul în care sistemul are cea mai mare nevoie de el.

Panourile produc la prânz, consumul crește seara

Energia solară are un avantaj evident: poate produce cantități importante de electricitate în timpul zilei, reducând necesarul de producție din alte surse.

Problema apare după-amiaza târziu și seara.

Pe măsură ce soarele coboară, producția fotovoltaică scade rapid. În același timp, consumul gospodăriilor poate crește, odată cu întoarcerea oamenilor acasă și pornirea aparatelor de aer condiționat, a electrocasnicelor și a altor echipamente.

Într-un asemenea moment, sistemul are nevoie de surse controlabile sau de energie stocată anterior.

Aici apare diferența esențială dintre puterea instalată și energia disponibilă la momentul potrivit.

Un parc fotovoltaic poate avea sute de megawați instalați, dar nu poate furniza aceeași cantitate de energie după apus. O centrală nucleară, hidro sau pe gaze poate contribui, în schimb, la alimentarea sistemului și în intervalele în care producția solară este redusă.

România trebuie să construiască și „a doua jumătate” a tranziției energetice

Extinderea regenerabilelor trebuie însoțită de investiții în infrastructura care permite integrarea lor.

Comisia Europeană a remarcat în raportul său de țară din 2026 că România are nevoie de accelerarea investițiilor în stocare și rețele, tocmai pentru a integra mai multe surse regenerabile în sistem.

Problema este una de sincronizare.

Dacă apar rapid mii de megawați noi, dar bateriile, liniile electrice, transformatoarele și capacitățile flexibile se dezvoltă mai lent, energia produsă nu poate fi întotdeauna valorificată în condiții optime.

De aceea, întrebarea corectă nu este doar „câți megawați am instalat?”, ci și:

• când produc acești megawați;
• unde sunt amplasați;
• poate rețeaua să transporte energia;
• există suficient consum în zona respectivă;
• ce se întâmplă după apus;
• câtă energie poate fi stocată pentru orele de vârf?

Bateriile apar acum ca piesă esențială

România încearcă să recupereze decalajul în domeniul stocării.

În martie 2026, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru România, destinată instalării unor noi sisteme autonome de stocare în baterii. Programul urmărește dezvoltarea unei capacități de cel puțin 2.174 MWh.

Este un pas important, dar arată și cât de mult a devenit stocarea o componentă necesară a tranziției energetice.

Bateriile pot prelua surplusul de energie produs în orele cu soare și îl pot restitui ulterior, atunci când producția fotovoltaică scade.

Cu alte cuvinte, o baterie poate transforma o parte din energia disponibilă la prânz în energie utilizabilă seara.

Totuși, bateriile nu rezolvă singure problema.

Pentru perioade mai lungi sunt necesare și hidrocentrale cu acumulare, capacități de pompaj, centrale flexibile, consum industrial adaptabil și interconexiuni solide cu sistemele energetice ale statelor vecine.

Cernavodă arată cât de importantă este producția constantă

Un alt element important al sistemului românesc este energia nucleară.

Unitatea 2 de la Cernavodă a revenit în Sistemul Energetic Național la sfârșitul lunii mai, după o oprire provocată de o defecțiune la un izolator aferent transformatorului de evacuare a puterii. Nuclearelectrica a precizat că reactorul a fost menținut în condiții de siguranță pe durata lucrărilor.

Centrala de la Cernavodă este importantă tocmai pentru că furnizează energie într-un mod diferit de producția fotovoltaică.

Apa Dunării este utilizată pentru sistemele tehnologice de răcire ale centralei, iar documentația Nuclearelectrica arată importanța debitului fluviului pentru funcționarea instalațiilor.

Asta demonstrează un alt principiu fundamental al sistemului energetic: fiecare tehnologie are propriile vulnerabilități.

Fotovoltaicele depind de radiația solară. Eolienele depind de vânt. Hidrocentralele sunt influențate de regimul hidrologic. Centralele termoelectrice depind de combustibil și de costurile de funcționare. Centralele nucleare au nevoie de infrastructură și condiții de operare strict controlate.

Un sistem robust trebuie, prin urmare, să combine aceste surse.

România are nevoie de un mix, nu de o singură soluție

O eroare frecventă în dezbaterea energetică este prezentarea unei tehnologii drept soluție universală.

În realitate, sursele de producție au roluri diferite.

Energia solară este foarte utilă pentru producția din timpul zilei. Energia eoliană poate completa producția în intervalele în care există condiții favorabile. Hidroenergia poate asigura flexibilitate, iar energia nucleară oferă producție constantă.

Centralele pe gaze pot avea, în anumite condiții, rol de rezervă și echilibrare, în timp ce bateriile pot muta energia dintr-un interval orar în altul.

Un sistem energetic sănătos nu înseamnă să alegi un câștigător, ci să faci toate aceste componente să funcționeze împreună.

Rețeaua este veriga care poate bloca investițiile

Un parc fotovoltaic nu este suficient dacă energia produsă nu poate fi transportată până la consumator.

De aceea, dezvoltarea rețelelor trebuie să țină pasul cu investițiile în producție.

Comisia Europeană a indicat explicit accelerarea investițiilor în rețele și stocare drept una dintre direcțiile necesare pentru integrarea noilor capacități regenerabile din România.

În practică, acest lucru înseamnă linii electrice noi, stații de transformare modernizate, capacități suplimentare de transport și sisteme digitale capabile să gestioneze variațiile rapide ale producției și consumului.

Fără această infrastructură, România riscă să aibă paradoxul unei producții instalate tot mai mari, dar cu dificultăți în folosirea ei exact atunci când este nevoie.

Energia ieftină nu este întotdeauna energia disponibilă

Una dintre cele mai importante lecții ale tranziției energetice este diferența dintre prețul energiei într-o anumită oră și valoarea energiei pentru sistem.

Dacă există multă producție solară la prânz, prețurile pot coborî. Dar după apus, aceeași economie are nevoie de alte surse pentru a acoperi consumul.

De aici apare necesitatea stocării.

Energia produsă când este abundentă trebuie să poată fi mutată către orele în care devine mai valoroasă.

În lipsa acestei flexibilități, sistemul poate ajunge să gestioneze simultan două situații aparent contradictorii: surplus în anumite intervale și deficit în altele.

România începe să recupereze întârzierea

Există însă și semnale că problema este înțeleasă la nivel european și național.

Pe lângă schema de 150 de milioane de euro pentru baterii, România și-a asumat în cadrul unui acord european pentru perioada 2026-2028 o creștere a capacității de stocare de 2.496 MW.

În paralel, un proiect finanțat prin InvestEU și susținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare include instalații de stocare în mai multe state, inclusiv România, cu o capacitate cumulată de 302 MW/605 MWh pentru cele cinci sisteme vizate.

Aceste investiții nu schimbă însă peste noapte structura sistemului.

Stocarea trebuie să fie conectată la rețea, iar rețeaua trebuie să poată transporta energia. În același timp, trebuie păstrate suficiente capacități de producție și rezervă pentru perioadele în care regenerabilele nu pot acoperi cererea.

Marea problemă nu sunt panourile, ci lipsa sincronizării

România nu trebuie să renunțe la energia solară sau eoliană.

Dimpotrivă, aceste surse sunt esențiale pentru reducerea emisiilor și pentru modernizarea sectorului energetic.

Problema este că producția, rețeaua, stocarea și consumul trebuie dezvoltate simultan.

Dacă una dintre componente rămâne în urmă, costurile sunt transferate către celelalte.

Mai multe panouri fără suficiente rețele pot însemna congestii. Mai multe capacități regenerabile fără stocare pot accentua diferențele dintre orele de producție și cele de consum. Închiderea unor centrale controlabile fără alternative funcționale poate reduce rezerva disponibilă.

Iar investițiile în baterii fără modernizarea rețelei nu pot rezolva toate problemele.

Lecția pentru următorii ani

România are nevoie de o strategie energetică construită în jurul unei întrebări simple: nu doar câtă energie putem produce, ci câtă energie putem livra, unde și exact când este necesară.

Asta înseamnă investiții simultane în:

• energie nucleară;
• hidroenergie;
• surse regenerabile;
• centrale flexibile;
• baterii;
• stocare prin pompaj;
• rețele de transport și distribuție;
• interconexiuni;
• digitalizarea sistemului;
• consum flexibil.

Tranziția energetică nu eșuează pentru că România are prea multe panouri. Eșecul apare atunci când producția este planificată separat de rețea, stocare și consum.

Iar adevărata performanță a sistemului nu se măsoară doar în megawați instalați, ci în capacitatea de a furniza energie sigură atunci când oamenii și economia au nevoie de ea.

Surse: Comisia Europeană – schema de 150 milioane de euro pentru stocare · Comisia Europeană – Raportul de țară România 2026 · Nuclearelectrica – Unitatea 2 Cernavodă · Comisia Europeană – obiectivele europene de stocare 2026-2028

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114