Ciprian Demeter: Între frica de orizont și tăcerea farurilor: ce a mai rămas din statul român la Ziua Marinei?

Există ceva sacru și, în același timp, înfricoșător în privirea mării. Valurile nu negociază, orizontul nu minte, iar adâncurile nu iartă superficialitatea. În fiecare an, pe 15 august, Ziua Marinei Române ar trebui să fie momentul în care statul se pleacă în fața infinitului albastru și în fața celor care își încredințează viața punților de oțel și vânturilor potrivnice. Este o sărbătoare a onoarei, a datoriei și a suveranității care se apără la limita dintre uscat și necuprins.
Anul acesta însă, faleza de la Constanța nu a fost scena măreției naționale, dimpotrivă, a devenit teatrul absurdului, al dezarticulării și al unei dureroase lipse de empatie. În loc de bărbați de stat capabili să privească furtuna geopolitică de la Răsărit cu luciditate și curaj, am asistat la un festival al discursurilor uscate, citite mecanic, la izbucniri de narcisism jenant și la o tăcere surdă a celor care ar fi trebuit să fie prezenți în prima linie. În timp ce la granița estică se aude tunetul războiului, iar amenințările plutesc la propriu pe valuri până pe plajele noastre, liderii de la București au oferit un spectacol al mediocrității politice care lasă în urmă doar un gust amar.
CITEȘTE ȘI: Ziua Marinei, între orizont și dor: destinul, marea și tăcerea marinarului
Istoria unei națiuni se măsoară în simboluri, iar simbolurile sunt vii doar prin prezență și asumare. Pe 15 august 1935, Regele Carol al II-lea depășea cadrul formal al mesajelor de curtoazie, alegând să fie prezent fizic în mijlocul marinarilor, la banchetul lor oficial, decorându-l personal pe comandantul Marinei, contraamiralul Ioan Bălănescu, alături de primarul Constanței, Horia Grigorescu. Era un gest de respect solemn, o reafirmare a legăturii dintre Suveran, armată și comunitatea maritimă care păzea porțile țării.
Astăzi, Președintele țării, care este și Comandantul Suprem al Forțelor Armate, a considerat că Ziua Marinei, într-unul dintre cei mai tensionați ani din istoria recentă a Mării Negre, poate fi expediată printr-un intermediar. Nicușor Dan a ales căldura vizitelor la „neamuri”, lăsând reprezentarea statului pe umerii consilierului prezidențial Lăzurcă A fost o decizie care trădează o neînțelegere profundă a rolului de om de stat. Primăria Generală a Capitalei se poate administra din birou sau prin delegați, însă Cancelaria Prezidențială cere prezență fizică, asumare și vibrație în momentele critice ale națiunii, iar discursul citit de reprezentantul prezidențial a fost exact reflexia acestei depărtări: un text anost, plat, lipsit de cea mai mică picătură de empatie sau trăire interioară. O înșiruire de fraze șablon, citite mecanic de pe o foaie care părea extrasă dintr-un dosar prăfuit de funcționar public. Nicușor, cine ți-a scris acel discurs nu a înțeles nimic din ceea ce înseamnă să fii Președintele unei țări care își privește marinarii în ochi! Un consilier responsabil ar fi trebuit să înțeleagă că un discurs prezidențial la Marea Neagră are o miză cu totul diferită de aceea a unui raport tehnic de urbanism: reprezintă o declarație de credință și securitate. Să alegi să rămâi ascuns sau să pleci în vizite private în timp ce marinarii tăi își fac datoria la frontiera estică a NATO nu poate fi redus la o simplă eroare de protocol; este, în fond, o evitare a responsabilității.
Dacă discursul reprezentantului prezidențial a fost o dovadă de mediocritate, prestația ministrului Radu Miriță a trecut dincolo de limita penibilului, intrând în zona unui narcisism periculos. A fost, de departe, cel mai slab discurs rostit vreodată la o festivitate de asemenea amploare, o înșiruire de sincope, fără noimă, fără empatie și fără minima conștientizare a locului și momentului.
Să vii în fața marinarilor și a cetățenilor de Ziua Marinei și să vorbești mai mult despre tine, despre realizările tale mărunte și despre propria-ți imagine, este un act de un egoism politic desăvârșit. Contextul era de o gravitate extremă: cu doar o zi înainte, fragmente dintr-o dronă străină ajunseseră la țărm, în zona Costinești, foarte aproape de zonele populate. Un om politic de caracter, pus în fața unei asemenea vulnerabilități, ar fi început prin a-și cere scuze populației. Ar fi explicat cu smerenie și fermitate limitările, dar și măsurile luate pentru siguranța cetățenilor.
CITEȘTE ȘI: Sunetul dintre lumi: 30 de ani de la intrarea în veșnicie a maestrului Sergiu Celibidache
În schimb, ce a oferit ministrul Miruță? O auto-glorificare grotescă, o încercare ieftină de a fura atenția și de a transforma o sărbătoare a armatei într-un podium de campanie personală. Trecerea abruptă și bizară la subiecte precum hidrocentrala sau lucrările de la Cernavodă, vorbind ca și cum detonarea unei stânci ar fi marea sa victorie eroică împotriva naturii, a provocat deopotrivă stupoare și zâmbete amare. Să crezi că rezolvi problemele strategice ale țării sau că impresionezi o marină militară povestind cum oprești tu cursul apelor este dovada unei deconectări totale de la realitate.
Am cedat bucăți din suveranitatea decizională bazându-ne, pe bună dreptate, pe Parteneriatul Strategic cu SUA și pe umbrela NATO pentru a ne proteja. Dar umbrela NATO nu poate acoperi golul de competență și lipsa de demnitate a propriilor miniștri. Când ești protejat de alții, minimul pe care îl poți face este să arăți respect și smerenie în fața propriului popor, nu să te lauzi cu victorii imaginare la malul mării.
În acest peisaj marcat de absențe și stridențe, discursul Prim-ministrului Ilie Bolojan a părut, la o primă vedere, singurul ancorat într-o oarecare logică administrativă. Bolojan a livrat un text corect din punct de vedere structural. Discursul premierului a suferit, însă, de o lipsă cronică de empatie, sunând mai degrabă ca o compoziție școlărească de clasa a XI-a, rostită cu rigoare în fața clasei, decât ca viziunea unui șef de guvern aflat în fața unei armate și a unei națiuni frământate. Administrația locală și rigoarea de la județ, calități altminteri de apreciat în alte context, s-au dovedit insuficiente pe faleza de la Constanța. Un prim-ministru are un rol care depășește administrarea bugetului: este un lider chemat să insufle încredere, să aline temerile populației în vremuri de criză și să aducă un omagiu sincer celor care poartă uniforma militară. De la Ilie Bolojan am primit rigoare rece, dar niciun pic de suflet, iar o politică fără suflet devine repede o simplă tehnocrație sterilă.
Spectacolul oferit de liderii noștri de Ziua Marinei ridică o întrebare fundamentală: de ce s-a micșorat atât de mult clasa politică românească?
CITEȘTE ȘI: Eclipsa rațiunii politice: tragedia „debitului” rațiunii la Ministerul Mediului
Marea are o proprietate unică: dizolvă vanitățile. În fața valurilor uriașe, orice om își dă seama cât este de mic. Marinarii învață această lecție din prima zi de navigație. Ei știu ce înseamnă disciplina, solidaritatea, frica învinsă prin datorie și respectul față de furia mării. Politicienii noștri, însă, par să fi dezvoltat o imunitate bizară la lecțiile mării. Ei vin la mal doar pentru poza de rigoare, privesc valurile fără să le audă și se întorc rapid la jocurile lor mărunte de culise.
Această prăpastie dintre reprezentanții statului și spiritul locului arată o criză profundă de identitate națională. Când conducătorii unei țări nu mai găsesc resurse emoționale și oratorice pentru a celebra marinarii, când preferă vizitele private în locul prezenței la datorie și când folosesc tragedia vremii pentru laudă de sine, înseamnă că statul s-a golit de conținutul său moral. A rămas doar o carapace instituțională, un mecanism rece operat de oameni care nu înțeleg valoarea simbolurilor pe care le gestionează.
Dincolo de discursurile împleticite ale miniștrilor, dincolo de absența Președintelui și dincolo de răceala premierului, Ziua Marinei rămâne o sărbătoare a sufletului, pentru că Marina nu înseamnă politicienii care se perindă pe la tribunele improvizate de pe faleză.
Marina este despre credință, despre tăcere, despre sacrificiu și despre o dragoste de țară care rămâne departe de zgomotul microfoanelor electorale și se trăiește în fiecare ruliu și tangaj, în fiecare cart de noapte în care ochii obosiți caută o lumină la orizont. Marea nu a negociat niciodată cu demagogia. În fața orizontului infinit și a adâncurilor nesfârșite, valurile nu ascultă de discursuri citite mecanic de pe hârtii străine și nici nu se pleacă în fața vanităților trecătoare. Pe faleza din Constanța, sub tăcerea solemnă a valurilor, politica s-a dezbrăcat de toate fardurile: a rămas doar contrastul dureros dintre micimea celor ce pretind că ne conduc și măreția tăcută a celor ce slujesc.
CITEȘTE ȘI: Apele Române, sinecurile politice: cum am înlăturat specialistul pentru a face loc imposturii
Pentru marinarii care privesc marea, o mare devenită astăzi teatru al incertitudinii și al primejdiilor nevăzute, datoria nu este un slogan electoral și nici un exercițiu de oratorie. Este o rugăciune nerostită, un jurământ scris în sare, vânt și disciplină. În timp ce măștile de sticlă ale puterii se crapă sub greutatea propriei suficențe, în ochii celor de pe punte se citește adevărata măsură a omului: curajul de a sta în picioare când furtuna bate la ușă.
Absențele nejustificate, laudele narcisiste și contabilitatea rece a cuvintelor fără suflet se vor spăla ca o spumă trecătoare. Politicienii vin și pleacă, lăsând în urmă doar ecoul unor promisiuni goale și fragilitatea unor măști care se sfărâmă la prima atingere a realității, însă demnitatea celor ce înfruntă stihiile rămâne nemișcată.
CITEȘTE ȘI: Pax energetica: când specula devine virtute și cartea devine dușman
nu va reține numele celor care au căutat scuze, ci tăcerea plină de semnificație a celor ce au rămas la post. Când cortina se va lăsa peste acest spectacol al iluziilor politice, doar marea, sarea și adevărul vor mai mărturisi despre cine a fost cu adevărat un om de stat și cine a fost doar o umbră îmbrăcată în haine de împrumut.
Până atunci, rămâne speranța că, dincolo de măștile de sticlă ce se prăbușesc în abis, această națiune își va regăsi farul călăuzitor în inimile celor care încă știu ce înseamnă datoria, jertfa și onoarea, departe de tribunele oficiale.
Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114









