Epoleții nu țin loc de școală militară

Epoleții nu țin loc de școală militară

Există o discuție pe care instituțiile militare o evită cu o discreție aproape totală și care nu interesează societatea civilă în ansamblul ei : ce mai înseamnă un grad militar atunci când el nu mai reflectă nici pregătirea militară, nici experiența de comandă și nici parcursul profesional prin care au trecut celelalte cadre militare?De ce este nevoie ca în toate instituțiile din Sistemul Național de Apărare Ordine publică si Securitate Natională (SNAOPSN) să fie cadre militare când competențele gradului și formarea profesională sunt diferite în aceste instituții? De ce ar trebui să intereseze instituțiile din SNAOPSN, în special MApN?Pentru că problema nu este doar „cine primește ce grad”.Ea afectează ierarhia militară, motivația de a urma o carieră militară, generează inechități  și frustrări mari în sistem pe parcursul carierei dar  si mai mult la trecerea  în rezervă, îndeosebi la cuantumul pensiei pentru același grad și pentru funcții similare .

Să ne imaginăm două persoane care ajung căpitani, unul în MApN, celălat în altă instituție militarizată din sistem:

1. MApN -Ofițer format în sistem

liceu (4ani)→ academie militară(3-4ani) → formare militară(cursuri de carieră ) → stagii → funcții succesive → evaluări → experiență de comandă → căpitan

1. Instituții similare din SNAOPSN – Specialist recrutat direct

universitate civilă →  experiență sau nu în domeniu→ concurs → încadrări directe → căpitan

Amândoi poartă același grad, au drepturi specifice care nici aceste nu sunt identice ca valoare(normă de echipare, normă de hrană etc),dar gradul nu mai spune același lucru despre cei doi, despre formarea lor. În termeni simpli unul dintre ei face cel putin 7 ani de școală militară pentru a ajunge căpitan iar celălalt  se culcă seara civil și se trezește dimineața căpitan.Aici apare probleme instituționale, morale, sociale și bugetare. Ce motivație mai poți să ai ca să fii căpitan în MApN?Cum atrage resursa umană instituția care, în esență, are nevoie de militari? Cum poți să elimini inegalitățile de formare, de salarizare, de pensionare la grade și funcții egale?

Cine este, probabil, marele câștigător? Cu siguranță instituția care are nevoie de competențe foarte specializate.De exemplu, dacă o instituție are nevoie urgentă de specialiști în IT, cyber, medicină, inginerie, telecomunicații, intelligence analysis, lingvistică, finanțe, juridic sau alte specializări rare, este foarte greu să aștepți ca fiecare specialist să parcurgă întregul traseu tradițional de formare militară, de aceea  încadrarea directă este un instrument rațional de recrutare.Instituția spune, practic:„Nu am nevoie să te formez de la zero ca specialist. Ai deja competența profesională de care am nevoie. Te formez militar cât este necesar, dacă este necesar și te introduc în corpul militar.”Metoda poate fi foarte eficientă punctual dar cine suportă costul?

Aici este partea sensibilă. Pentru ofițerul care a parcurs cariera tradițională gradul poate reprezenta: ani de școală militară + instrucție + mutări + evaluări + restricții + funcții succesive + responsabilitate + experiență.Dacă o persoană intră ulterior în sistem și primește relativ rapid același grad în baza unei experiențe civile, apare problema: „Experiența civilă este echivalentă cu experiența militară?” Răspunsul corect este că nu trebuie să fie. De ce are nevoie instituția miliatară de un specialist cu grad militar dacă el face un job de specialist?  De ce nu poate fi încadrat ca expert, ca personal civil și nu ca militar?

Un inginer civil cu 15 ani experiență poate fi incomparabil mai competent tehnic decât un ofițer militar tânăr.Dar asta nu înseamnă automat că are 15 ani experiență militară,experiență de comandă militară, experiență operațională, experiență de planificare militară, experiență în conducerea militarilor sau experiență în aplicarea procedurilor militare.

De aceea, problema reală nu este dacă specialistul civil merită sau nu grad militar.Problema este ce grad îi poți acorda fără să pretinzi că experiența civilă este identică experienței militare? De ce este important acest lucru pentru comandă? Aici problema devine mult mai serioasă. Dacă un grad este folosit pentru a stabili autoritatea ierarhică, atunci acordarea unui grad mare unei persoane fără experiență militară poate produce o problemă.De exemplu:un specialist civil intră direct ca maior.El poate fi extraordinar în domeniul său.Dar ce se întâmplă dacă ajunge să fie pus într-o situație în care trebuie să conducă militari?Gradul îi conferă autoritate militară, dar experiența de comandă poate lipsi.De aceea trebuie făcută o distincție fundamentală între grad și  accesul la o funcția de comandă. Legislația salarială însăși separă „solda de grad” de „solda de comandă”, aceasta din urmă fiind legată de exercitarea efectivă a unei funcții de comandă. Asta este foarte important. Înseamnă că poți concepe juridic un sistem în care un specialist are grad de ofițer, dar nu primește automat autoritatea unei funcții de comandă.

Cine pierde cel mai mult dacă sistemul este prost construit?Corpul profesional al ofițerilor.Nu pentru că specialistul civil ar fi „mai puțin bun”, ci pentru că poate apărea o situație în care gradul nu mai este o măsură suficient de clară a parcursului militar. Și atunci ofițerii nu mai pot interpreta gradul colegului lor în mod intuitiv.Un locotenent, căpitan sau maior nu mai înseamnă neapărat:

„a parcurs aproximativ acest nivel al carierei militare” ci poate însemna că „a fost încadrat într-o funcție pentru care, în baza studiilor și experienței anterioare, i s-a acordat acest grad”.

Asta este o schimbare profundă a filosofiei gradului militar. Și aici este, cred, întrebarea juridică esențială  ar fi „Este legal să-i dai unui civil gradul X?, „Care este justificarea juridică pentru care experiența civilă este convertită într-un anumit grad militar și ce elemente ale carierei militare sunt considerate echivalente?”Pentru că, dacă răspunsul este „gradul este stabilit în funcție de vechimea în specialitatea civilă”, atunci avem o conversie între două tipuri de carieră. Și apare imediat întrebarea, de ce 10 ani de experiență civilă trebuie să producă un anumit grad militar, în timp ce 10 ani de carieră militară produc acel grad printr-un mecanism diferit? De ce nu toti specialiștii civili nu au grade militare și de ce numai cei care, pentru aceasi pregătire au grad militar doar pentru ca au alt angajator?

Concluzia mea este că nu încadrarea directă  este problema în sine.Este perfect justificabil ca instituțiile militare să recruteze specialiști din societatea civilă.Problema apare când gradul militar devine simultan instrument de recrutare, recunoaștere a experienței civile, indicator al ierarhiei și simbol al carierei militare.Atunci cele patru funcții intră în conflict.

Cea mai sănătoasă arhitectură ar fi:

1.competența civilă → recunoscută prin încadrare și nivel profesional
2. pregătirea militară →  printr-un program militar obligatoriu înainte de dobândirea primului grad ci nu ulterior  sau deloc cum se întâmplă acum în multe instuții
3. gradul → acordat după criterii militare clar definite, la termene și in condiții commune tuturor
funcția de comandă → condiționată de competențe și experiență de comandă

În felul acesta, instituția câștigă specialistul, fără ca sistemul să transmită mesajul că experiența civilă și experiența militară sunt același lucru.

Mai există însă ceva mult mai periculos decât diferența de pregătire: folosirea gradului ca instrument de recompensare.Când gradul nu mai este legat strict de competență, experiență și responsabilitate, el poate deveni o monedă administrativă.Ai funcția?Primești gradul.Ai relațiile potrivite?Avansezi.Ești important pentru cineva?Găsim noi o soluție.Și atunci militarul care a muncit douăzeci de ani începe să se întrebe de ce regulile pe care le-a respectat toată viața nu se aplică și altora.Aceasta este adevărata problemă.Nu existența unor trasee profesionale diferite.Ci dublul standard.Pentru unii, gradul este destinația unei cariere.Pentru alții, pare să fie o componentă a funcției.Iar între cele două există o diferență enormă.

Ar trebui să ne fie frică de această discuție?Dimpotrivă,într-un stat serios, asemenea întrebări trebuie puse public.Câte grade superioare există?Ce funcții justifică aceste grade?Care este pregătirea militară minimă?Cât durează formarea?Care sunt criteriile de promovare?Câte dintre aceste grade presupun efectiv comandă militară? Și, mai ales,cât de mult mai înseamnă cuvântul „colonel” dacă el poate desemna cariere construite prin trasee profesionale radical diferite?Aceste întrebări nu atacă Armata,nu atacă serviciile de informații,nu atacă oamenii care lucrează în ele.Dimpotrivă, cer respect pentru profesia militară și pentru profesia de informații, tocmai prin delimitarea lor corectă.Pentru că România nu are nevoie de o armată în care gradul este pus în vitrină.Are nevoie de o armată în care gradul înseamnă ceva.Și nu are nevoie nici de servicii în care succesul profesional trebuie demonstrat printr-un număr tot mai mare de stele pe epoleți.Un bun ofițer de informații nu are nevoie să demonstreze că este militar mai mult decât este.Un bun militar nu are nevoie să demonstreze că este ofițer de informații.Fiecare

Un grad militar ar trebui să fie o măsură a responsabilității și a profesionalismului, nu un ecuson administrativ.Iar dacă într-o zi vom ajunge să avem mai mulți colonei decât oameni care au fost efectiv pregătiți să comande militari, poate că problema nu va mai fi cine merită gradul.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114