România nu s-a născut în birouri cu aer condiționat și nici pe străzile marilor metropole. Rădăcinile profunde ale acestei națiuni sunt adânc înfipte în țărâna pajiștilor alpine, în potecile de tăcere ale transhumanței și în palmele bătătorite ale celor care, generație după generație, au păstrat vie o meserie mai veche decât statalitatea modernă: oieritul.

CITEȘTE ȘI: Apostolul din Apuseni: Avram Iancu și testamentul nescris al demnității românești

Ciobanul român poartă în sine o parte esențială din memoria și identitatea satului românesc. Dincolo de statutul său de agent economic, de prezența sa în statisticile Ministerului Agriculturii sau de calitatea de beneficiar al subvențiilor pentru hectarele de pășune, rămâne păstrătorul unei tradiții milenare și al unui mod de viață întemeiat pe respectul pentru natură, pentru animal și pentru rânduială. În această legătură profundă cu pământul și cu turmele sale se regăsește una dintre expresiile cele mai vii ale rezistenței noastre istorice și ale fibrei morale care a susținut satul românesc de-a lungul veacurilor. Din fluierul lui s-a născut Miorița, din transhumanța lui s-au unificat graiurile și obiceiurile românești cu mult înainte ca hărțile politice să fie desenate.

Când acești oameni își părăsesc stânele, când își lasă turmele în grija ajutoarelor și coboară de pe culmile munților direct în inima Capitalei, în Piața Victoriei, este clar pentru oricine are o urmă de conștiință că durerea a ajuns la os. Ei vin la București pentru că au ajuns la capătul răbdării. Normele aberante, birocrația sufocantă, lipsa piețelor de desfacere și prețurile umilitoare oferite pentru munca lor pun în joc însăși supraviețuirea gospodăriilor și a unui mod de viață construit de-a lungul generațiilor. Vin cu hainele de muncă, sumanele de lână și cojoacele grele, fără fast și fără artificii, aducând în mijlocul capitalei chipul autentic al satului românesc. În simplitatea lor se află forța unui bun-simț ancestral: o demnitate care cere respect și dreptate.

La început, Piața Victoriei a văzut un tablou de o rară autenticitate și emoție. Zeci și sute de oieri veniți din toate colțurile țării, din Mărginimea Sibiului, din Munții Sebeșului, din Suceava, Maramureș sau Gorj, s-au adunat pasnic pentru a-și expune doleanțele.

CITEȘTE ȘI: Primul pas pe poarta școlii: între nostalgia părinților, tăcerea profesorilor și speranța unei națiuni

Voci domoale, chipuri arse de soare și de crivăț, palme crăpate de munca zilnică fără duminici și fără concedii. Acești oameni au adus cu ei o rânduială a muntelui: bunul-simț, vorba așezată și respectul față de instituții. Solicitările lor erau clare și legitime: modificări legislative care să protejeze pășunatul, stoparea abuzurilor privind drepturile de proprietate asupra terenurilor agricole și susținerea reală a producției autohtone de carne și lapte într-o piață invadată de importuri de slabă calitate.

Reclamau simplu: „Lăsați-ne să ne creștem animalele! Lăsați-ne să trăim din munca noastră!”

Nu era un protest urât, nu era o manifestație a urii. Era o adunare a demnității rurale care cerea un dialog cinstit cu guvernanții. În ochii acestor oameni se citea speranța că, odată ajunși în fața Guvernului, vor fi ascultați de cei care semnează ordonanțe din fotolii comode fără să fi muls vreodată o oaie sau fără să fi infruntat viscolul la 1.000 de metri altitudine.

Însă, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria recentă a protestelor din România, atmosfera de cumpătare și solicitare legitimă a fost rapid sufocată și pervertită. La scurt timp de la instalarea ciobanilor în piață, printre cei adunați au apărut siluete cu totul străine de lumea rurală.

Nu purtau cojoace arse de soare și nici nu aveau palmele crăpate de muncă. Purtau glugi trase pe cap, măști, geci de fâș de marcă și aveau priviri injectate de agresivitate. Erau elementele cunoscute din galeriile de fotbal bucureștene, mercenari ai scandalului stradal, obișnuiți cu bătăile de pe stadioane, cu incendierea banerelor și cu incitarea la violență.

CITEȘTE ȘI: De la „țara te vrea prost” la ruina catedrei: radiografia unui dezastru național

Fizionomia, limbajul și atitudinea îi trădau de la o poștă. Între obrazul tăcut, brăzdat de riduri al bătrânului cioban venit din Apuseni și fețele schimonosite de ură ale ultrașilor, acoperite cu fulare, exista o prăpastie imposibil de mascat. Acești indivizi nu știau ce înseamnă transhumanța, nu știau ce înseamnă prețul litrului de lapte sau problema pășunatului de iarnă. Ei veniseră cu o singură misiune: să provoace haos, să deturneze protestul și să ofere imagini de violență stradală.

Cum au apărut brusc între ciobani? Cum s-au amestecat printre oamenii cinstiți? Răspunsul este simplu: prin regie și complicitate.

Spectacolul degradant a atins cote maxime atunci când, în mijlocul protestului ciobanilor, au început să fâlfâie steagurile galbene ale partidului AUR. Un partid al cărui lider, George Simion, și-a început cariera publică tocmai în galeriile de fotbal ale Capitalei, printre peluzele unde violența și sloganurile agresive constituiau singura gramatică.

Pe Simion îl poți scoate din galerie, însă galeria nu i-o mai poți scoate din cap. Pentru astfel de lideri populiști, suferința ciobanilor români nu a reprezentat altceva decât o oportunitate mizerabilă de imagine, o masă de manevră ieftină.

Brusc, protestul cu doleanțe economice și sociale precise s-a transformat într-un circ politic. Oameni care nu au pus în viața lor piciorul într-o stână s-au urcat pe garduri, au strigat în portvoce și au transformat disperarea reală a oierilor într-un spectacol grotesc de demagogie.

Mai grav decât atât este profanarea simbolurilor naționale. Cum este posibil să porți Tricolorul la gât, să ții steagul României în mână și, în același timp, să înjuri, să agresezi jurnaliștii care își fac meseria, să îmbrâncești jandarmii și să aduci injurii oricărui cetățean care trece pe stradă? Tricolorul nu este o bâtă de huligan și nici un paravan sub care să-ți ascunzi frustrările și instinctele violente. Purtarea steagului național combinată cu agresivitatea verbală și fizică reprezintă cea mai mare insultă adusă ideii de patriotism. Este naționalismul de paradă în cea mai urâtă formă a sa: violent, vulgar și golit de orice conținut moral.

În tot acest scenariu de deturnare a unui protest pașnic, o întrebare grea, apăsătoare, plutește peste Piața Victoriei: De ce Jandarmeria Română nu a intervenit pentru a izola grupurile de ultrași?

CITEȘTE ȘI:  Între lacrima Prutului și strigătul Unirii: o meditație la 35 de ani de la Independența Republicii Moldova

Procedurile de menținere a ordinii publice sunt arhicunoscute. Jandarmeria are structuri speciale de analiză și prevenire, cunoaște foarte bine figurile marcante ale galeriilor violente și are capacitatea tehnică și tactică de a delimita un grup pașnic de un grup de agitatori.

Se vedea de la un kilometru distanță cine era cioban venit cu treabă și cine era huligan infiltrat pentru scandal. De ce nu s-a creat un cordon de filtrare? De ce nu au fost extrase prompt aceste elemente negative înainte de a escalada violențele? De ce au fost lăsați acești indivizi să se amestece printre oieri, să îmbrâncească forțele de ordine și să compromită întreaga adunare?

Această pasivitate ridică suspiciuni grave. A fost vorba despre o simplă incompetență operativă sau despre o strategie cinică? Un protest pașnic al ciobanilor, care ar fi presat Guvernul cu cerințe juste, era periculos pentru autorități. În schimb, un protest pătat de violențe, asociat cu huliganii de galerie și cu extrema politică, este ușor de compromis în ochii opiniei publice. Prin tăcerea și lipsa de reacție a forțelor de ordine, discursul public s-a mutat instantaneu de la problemele reale ale agriculturii la imaginile cu îmbrânceli și scandări agresive.

Ciobanul român a fost folosit ca decor tragic într-un teatru politic absurd.

Ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei transmite un avertisment brutal despre direcția în care se îndreaptă România. În spatele acestui moment se află tensiuni profunde, care pun în discuție responsabilitatea autorităților și viitorul unei țări întregi. Priviți cu atenție modul în care reprezentanții și simpatizanții acestei mișcări politice înțeleg să protesteze: prin urlete, jigniri, forțări ale cordonului, agresivitate fizică și intimidarea presei!

CITEȘTE ȘI: Butoiul cu pulbere al lumii: o analiză profundă cu prof. dr. Alba Popescu despre paradoxul microstatelor și mizele suveranității – partea a III-a

Dacă astfel de personaje ajung vreodată la pârghiile de comandă ale statului, dacă astfel de metode de galerie devin politică de stat, cum va fi guvernată România?

Va fi guvernată tot cu bâta, cu pumnul în gură și cu urlete în portvoce. Opoziția va fi redusă la tăcere prin intimidare, presa liberă va fi agresată pe stradă, iar cetățeanul de rând care va îndrăzni să aibă o opinie diferită va fi etichetat drept trădător și supus aceleiași violențe de stradă.

Un lider care nu știe altceva decât să țipe, să incite la ură și să manipuleze masele prin instincte primare nu va construi niciodată spitale, nu va face autostrăzi și nu va salva agricultura românească. Va semăna doar dezbinare, frică și teroare instituțională, iar agresivitatea din stradă este doar avanpremiera tiraniei de mâine.

Românii trebuie să deschidă ochii. Nu oricine poartă steag este patriot, nu oricine strigă „România” dorește binele acestei țări, și nu îi pasă de soarta satului românesc oricărui politician care îmbracă ad-hoc un cojoc ciobănesc.

CITEȘTE ȘI: Salvați caporalul Fritz: paradoxul dublului standard în politica modernă

A purta Tricolorul în timp ce înjuri, lovești și semeni ură este cea mai mare profanare a memoriei celor care au murit pentru ca această țară să fie liberă. Ciobanii au venit la București având  credință și bun-simț, dar au fost striviți între nepăsarea autorităților și agresivitatea unor bande de galerie transformate în partid politic.

Ciobanii vor supraviețui și acestei umilințe, așa cum au supraviețuit imperiilor, războaielor și colectivizării, dar nouă ne rămâne datoria de a nu tăcea și de a proteja acest neam de prădătorii politici ai momentului, pentru că dacă nu învățăm să deosebim grâul de neghină, dacă vom confunda patriotismul cu huliganismul de stradă, riscăm să ne trezim într-o țară în care violența este lege.

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114