Dr. DORINA ONIȚA: Nu am timp. Și dacă nu despre timp este vorba?

Nu am timp, este una dintre cele mai rostite propoziții ale vieții noastre. O spunem dimineața, când plecăm grăbiți de acasă, la serviciu, când mai apare o sarcină, o spunem copiilor, părinților, prietenilor care ne întreabă când ne mai vedem, o spunem chiar și nouă înșine, atunci când amânăm lucrurile pentru care, în alte momente, jurăm că am face orice.

CITEȘTE ȘI: „Sunt bine.” Cât te costă să fii bine?

Nu am timp să sun, nu am timp să citesc, nu am timp să mă odihnesc, nu am timp să merg la medic, nu am timp să stau puțin, nu am timp să mă gândesc. Și, într-o zi, fără să ne dăm seama când s-a întâmplat, observăm că am avut timp pentru aproape toate lucrurile care trebuiau făcute, dar tot mai puțin timp pentru lucrurile care ne făceau să simțim că trăim.

Îmi amintesc de oamenii care intră în cabinet și spun, uneori înainte de orice altceva: „Sunt foarte ocupat.” Nu spun că sunt nefericiți, sau că sunt anxioși. Nu spun că nu mai pot. Își fac treaba, își cresc copiii, răspund la telefoane, merg la serviciu, rezolvă probleme. Funcționează. Iar când îi întreb când au avut ultima dată o zi în care să nu fie nevoiți să rezolve nimic, se lasă uneori liniște „Nu mai știu.”

Aceasta este una dintre contradicțiile omului modern. Avem ceasuri care măsoară secundele cu o precizie pe care oamenii din alte epoci nu și-ar fi putut-o imagina, aplicații care ne spun câte ore am dormit, câți pași am făcut, cât timp am petrecut pe telefon și știm aproape totul despre timpul nostru, mai puțin ce facem cu el.

CITEȘTE ȘI: Viața după diagnostic: între tratament și recuperare

Seneca scria, cu aproape două mii de ani în urmă, despre faptul că nu trăim puțin, ci pierdem mult timp. El spunea că oamenii irosesc o parte importantă din timp transformând viața într-o succesiune de amânări. Se pare că afirmația lui a rămas actuală tocmai pentru că problema timpului nu s-a schimbat, s-au schimbat doar lucrurile cu care îl umplem.

Există un timp al ceasului și există un timp al omului. Primul poate fi măsurat, al doilea se simte. O oră poate trece repede într-o conversație pe care nu ai fi vrut să o termini și poate părea nesfârșită într-o noapte în care nu poți dormi. O copilărie trece înainte să apuci să înțelegi că se termină, o zi de muncă poate dura opt ore și poate lăsa impresia că nu ai trăit decât câteva minute din propria viață.

De aceea, când cineva spune „nu am timp”, mă întreb uneori dacă vorbește despre timp sau despre altceva, despre oboseală, teamă, imposibilitatea de a spune „nu”, nevoia de a fi mereu util, vinovăția de a se opri, sau, uneori, despre frica de ce ar putea găsi în propria liniște dacă, pentru prima dată după mult timp, nu ar mai avea nimic de făcut.

Aceasta ar putea fi întrebarea adevărată pe care merită să ne-o punem: nu cât timp avem, ci pentru ce îl folosim. Dacă am privi o zi din viața noastră ca pe o hartă a lucrurilor importante, am găsi oare acolo viața pe care spunem că ne-o dorim? Și dacă răspunsul ne-ar surprinde, am spune din nou: „Nu am timp”?

CITEȘTE ȘI: Când algoritmii pun diagnostice. Între autocunoaștere și iluzia certitudinii

Există oameni care chiar nu au timp. Au copii mici, părinți bolnavi, două locuri de muncă și responsabilități care nu pot fi amânate. Ar fi nedrept să transformăm fiecare „nu am timp” într-o problemă psihologică. Există însă și un alt fel de „nu am timp”, unul care apare repetat atunci când omul este întrebat despre lucrurile care îl privesc pe el.

„Când ai mai făcut ceva doar pentru tine?” „Nu am timp.”

„Când ai fost ultima dată într-o vacanță fără să te gândești la serviciu?” „Nu am timp.”

„Când ai stat ultima dată liniștit, fără telefon, fără televizor, fără nimic de rezolvat?”

Uneori, omul nu fuge de lipsa timpului, ci de ceea ce ar putea apărea atunci când timpul se oprește, când agenda se golește și mintea începe să vorbească. În liniște pot apărea întrebări pe care activitatea le ținea la distanță: Sunt mulțumit de viața mea? Îmi mai place ceea ce fac? Ce se întâmplă cu relația mea? De ce sunt atât de obosit? De ce nu mai simt bucurie? Ce vreau, de fapt? Iar una dintre cele mai greu de suportat întrebări poate fi aceasta: dacă aș avea timp pentru mine, ce aș face cu el?

CITEȘTE ȘI: Între neuroștiință și realitate: traseul fragmentat al tinerilor cu adicții

Pentru unii dintre noi, răspunsul nu este confortabil și se poate instala un mecanism discret de evitare. Omul își umple programul, acceptă încă o sarcină, răspunde la încă un mesaj, verifică telefonul, rezolvă problema altcuiva și găsește mereu ceva care trebuie făcut înainte de a se opri. Activitatea îi oferă, pentru moment, o formă de protecție. Cât timp există ceva de făcut, nu trebuie să stea față în față cu propriile gânduri, cu nemulțumirea, cu anxietatea sau cu golul pe care îl simte. Nu este vorba despre o tulburare psihică de fiecare dată. Evitarea face parte din comportamentul uman și poate apărea în perioade de stres, anxietate, epuizare sau nemulțumire. Atunci când întâlnim ceva care ne provoacă disconfort, avem tendința să ne îndepărtăm de acel lucru, iar dacă evitarea ne aduce o ușurare imediată, creierul învață că aceasta este o soluție. Data viitoare vom evita din nou.

În anxietate, omul poate ajunge să se îndepărteze de ceea ce îi provoacă neliniște. Nu răspunde la un telefon pentru că se teme de conversație, amână o consultație pentru că se teme de un diagnostic sau evită să rămână singur pentru că liniștea îi amplifică gândurile, își umple ziua cu sarcini pentru a nu mai avea timp să simtă ceea ce îl neliniștește. Dacă această strategie îi aduce o ușurare imediată, ea se poate consolida. Mintea învață că distanța față de situația dificilă reduce disconfortul, iar omul ajunge să repete același comportament.

În depresie, lucrurile arată diferit. „Nu am timp” poate ascunde uneori lipsa energiei, pierderea interesului sau dificultatea de a iniția o activitate. Omul nu mai ajunge să se întâlnească cu prietenii, nu mai citește, nu mai iese la plimbare și nu mai face lucrurile care înainte îi aduceau plăcere. Din exterior pare că este ocupat, în interior, însă, există o retragere progresivă din propria viață.

De aceea, același comportament poate avea explicații foarte diferite. Un om refuză o întâlnire pentru că se teme, altul pentru că este epuizat, iar altul pentru că nu mai găsește în acea întâlnire niciun strop din plăcerea pe care o simțea înainte.

A spune „nu am timp” devine astfel o strategie subtilă de a nega propria libertate. Ne refugiem în urgențe cotidiene pentru a evita angoasa alegerii și responsabilitatea de a fi. Obsesia de a fi mereu ocupat nu reflectă o viață plină, ci o fugă calculată din fața propriei finitudini.

CITEȘTE ȘI: Iluzia invulnerabilității. Ce se întâmplă în creierul adolescentului după prima doză

Acesta este unul dintre paradoxurile omului ocupat, își organizează timpul atât de bine, încât ajunge să nu mai aibă timp să se întrebe pentru ce îl folosește.

La sfârșitul unei zile, nu vom regreta lucrurile pe care nu am reușit să le terminăm, vom regreta timpul pe care l-am avut și nu l-am trăit, vom regreta conversațiile amânate, oamenii cărora le-am spus „mai târziu”, diminețile în care ne-am grăbit fără să privim în jur, serile în care eram acasă, dar mintea noastră era deja la ziua de mâine, pentru că timpul nu dispare atunci când îl pierdem, dispare din viața noastră.

Una dintre cele mai dificile forme de libertate este să îți permiți să nu faci nimic pentru câteva clipe și să vezi ce rămâne atunci când toate obligațiile tac. Uneori rămâne oboseala, nevoia unei schimbări, sau poate apare dorul de cineva.

CITEȘTE ȘI: Realitatea din spatele sloganelor: De ce eșuează prevenția clasică în fața drogurilor

Avem doar ziua de astăzi, iar viața nu începe după ce terminăm tot ce avem de făcut, viața este chiar timpul pe care îl folosim ca să ajungem la ziua de mâine.

Așa că,  până data viitoare când veți spune „nu am timp”, opriți-vă o clipă și întrebați-vă: „Dacă aș avea timp, ce aș face cu el?”

Warning: Attempt to read property "ID" on bool in /home/fluxinfo/monitorulzileimaramures.ro/wp-content/themes/jannah/framework/functions/post-actions.php on line 114