Naționale

Turismul spațial intră într-o nouă eră: se pot face rezervări pentru primul hotel de pe Lună

Turismul spațial face un pas spectaculos, după ce o companie privată a anunțat că a început să accepte rezervări pentru primul hotel amplasat pe Lună. Experiența, destinată exclusiv celor cu bugete uriașe, promite un sejur unic, pentru care turiștii vor scoate din buzunar aproximativ un milion de dolari de persoană, potrivit publicației Mediafax.

CITEȘTE ȘI:  România unită pe hârtie, dezbinată în suflet: testamentul lui Iuliu Maniu

Proiectul este dezvoltat de compania Galactic Resource Utilization Space (GRU), care estimează că primul modul hotelier ar putea deveni operațional în anul 2032, dacă toate etapele tehnice și aprobările legale vor fi respectate. Structura va fi construită pe Pământ și transportată ulterior pe Lună cu ajutorul unui modul special de aselenizare.

Hotelul va avea forma unei structuri gonflabile și, în faza inițială, va putea găzdui până la patru turiști pentru sejururi de câteva zile. Oaspeții vor avea parte de priveliști spectaculoase asupra suprafeței lunare și a Pământului, dar și de activități inedite, precum plimbări pe Lună, deplasări cu vehicule speciale și chiar partide de golf în gravitație redusă.

Reprezentanții companiei susțin că unitatea va fi proiectată să funcționeze timp de aproximativ zece ani, iar planurile de extindere includ folosirea materialelor de pe Lună pentru creșterea capacității la zece persoane simultan. Pe termen lung, GRU vizează amenajarea unei rampe de lansare care să permită călătorii între Lună și Marte.

Fondatorul proiectului, Skyler Chan, afirmă că inițiativa ar putea deschide drumul colonizării spațiului, susținând că viitoarele generații ar putea trăi și munci pe Lună sau pe Marte. Construcția efectivă a hotelului este programată să înceapă în 2029, condiționată de obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

CITEȘTE ȘI: Sub steaua lui Eminescu: omagiu etern culturii române

În paralel, marile puteri spațiale își intensifică planurile de prezență permanentă pe Lună. China și Rusia lucrează la un proiect comun care prevede construirea unei baze lunare de mari dimensiuni, dotată inclusiv cu o centrală electrică, obiectivul fiind finalizarea acesteia până în 2036.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button